Ultima actualizare: azi, 09:16

Locale

Îndrăgita Paula Chirilă și-a început cariera la Satu Mare. ,,Cea mai frumoasă perioadă”

Paula Chirilă s-a hotărât să devină actriță în urma unui articol dintr-un ziar. Era asistentă medicală la Iași, picase examenul la Drept, dar destinul i-a deschis porțile teatrului. Până să cunoască însă succesul, cunoscuta actriță și prezentatoare tv a făcut un periplu la Satu Mare, acolo unde, ea însăși declară, a cunoscut o perioadă incredibilă. 

Într-un interviu acordat pentru Libertatea, Paula Chirilă a vorbit despre cum a ajuns să devină actriță, dar și despre primii pași în carieră.

,,Mă pregăteam pentru Drept, picasem cu un an înainte la admitere. Am citit un articol despre un spectacol al primei promoții de la Facultatea de Teatru reînființată la Iași după căderea lui Ceaușescu. A fost așa, ca o străfulgerare, mai aveam o lună până la admitere. I-am spus doamnei profesoare că nu mai dau la Drept, ci la Teatru”.

Până să ajungă însă să se afirme în spectacolele de teatru, Paula Chirilă a muncit ca și asistentă medicală la Spitalul de Urgență din Iași, iar în același timp a reușit să termine cu brio Facultatea de Teatru din același oraș. Cu toate că a terminat studiile superioare în capitala Moldovei, Paula Chirilă s-a făcut remarcată pe scenele din Oradea, dar mai ales din Satu Mare.

,,Până am terminat facultatea, făceam schimb de tură cu colegele de la spital și lucram nopțile, pentru că ziua trebuia să fiu la facultate. Plecarea mea către Oradea a fost, cumva, ca o fugă de acasă. Norocul e că stăteam într-o garsonieră a teatrului. Pe atunci, salariile erau extrem de mici, îmi permiteam să îmi cumpăr din banii aceia foarte puțin.

Am plecat de la Oradea către Satu Mare, pentru că m-au cerut acolo, m-a vrut directorul de acolo și am primit o garsonieră, să stau cu chirie, de pe la primărie. Acolo a fost o perioadă incredibilă, cea mai frumoasă perioadă a fost la Satu Mare, pentru că mi-am făcut o mulțime de prieteni, gașca din teatru era fantastică, aveam niște colegi senzaționali, mergeam împreună la pescuit. Ce petreceri trăgeam, ce spectacole, era minunat, exact ca o familie eram!”

Drumul spre București a fost unul extrem de anevoios, iar sacrificiile erau uriașe: o tunsoare la chelie și 5.000 de dolari împrumut de la bancă pentru un spectacol!

,,Eram angajată la Național la Târgu Mureș și a trebuit să renunț atunci, pentru că am luat un casting în televiziune. Casting la Uscat și la Trofin. Eram tunsă zero pentru un spectacol de teatru, care se numea O2 sau amprente neidentificate ale unei tragedii grecești’, făcut pentru Festivalul de Teatru de la Sibiu. Eram brunetă și aveam părul lung până la brâu și țin minte că m-am tuns în baia lui Adi Matioc, colegul meu care acum e actor la Sibiu. El m-a tuns în baia lui proprie și personală. Pentru teatru fac orice sacrificiu! Spectacolul a fost făcut pe banii noștri, pentru că am împrumutat bani de la bancă eu și Adi Matioc, ca să putem pleca în Spania, la regizor. El locuia în Santiago de Compostela. Am luat bani de la bancă, 5.000 de dolari. 5 ani am plătit apoi împrumutul”.

Un comentariu

  1. Sincer Răspunde

    Nu ne pasa…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.