Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Ministrul Gabriel Leş: Am scos din letargie PNL-ul (PDL-ul) local

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, senator de Satu Mare, a arătat, într-o postare pe facebook, că a scos din letargie PNL-ul local prin declaraţiile făcute în conferinţa de presă de sâmbătă.

El a arătat că lideri ai PNL ar fi reacţionat cu “invective și atacuri la persoană”, în loc să vină cu argumente.

Redăm postarea acestuia:

“Cu prilejul conferinței de presă susținută ieri la Satu Mare, în care alături de colegi am abordat o serie de probleme de interes pentru comunitatea noastră, am mai reușit o performanță: am scos din letargie PNL-ul (PDL-ul) local.

Este adevărat ca mi-aș fi dorit să intru în dialog cu opoziția, însă tot ceea ce au reușit domniile lor să emită au fost câteva invective și atacuri la persoană. Zero argumente.

Pentru că discut doar despre proiecte și nu despre oameni voi refuza să dau curs acestor polemici sterile. Nu pot să nu constat însă, cum colegii din opoziție și-au facut un titlu de glorie din adoptarea de către parlament a măsurii privind creșterea alocațiilor de stat pentru copii. Pentru PNL nu a contat că pentru promovarea unei astfel de inițiative ar fi trebuit indicate și sursele de finanțare (și nu numai, problematica unui buget este mai complexă)… și de ce i-ar interesa, oricum PSD-ul avea sa vină cu soluția.
O astfel de abordare populistă trivializează un subiect extrem de serios. Alocațiile copiilor sunt încă departe de nivelul pe care îl dorim, și de care familiile au nevoie. PSD-ul va continua să crească veniturile românilor în ciuda isteriilor opoziției și a piedicilor venite de la Cotroceni.

Iar pentru ca ridicolul să fie sublim, cei care se bat astăzi cu pumnul în piept că au introdus această măsură, sunt aceeași care au blocat bugetul de stat, astfel încât românii să nu poată încă beneficia de prevederile sale”.

 

3 comentarii

  1. Vasi Răspunde

    Mai tovarase les, in primul rand ar trebui sa iesi tu din letargie (daca stii ce este aceasta) si dupa acea sa spui ca i-ai scos pe alti. NESIMTITULE.

  2. Cetățeanul turmentat Răspunde

    Pocait umflat ce esti doar cu șpaga ai știut umbla și când erai mare viceprimar ???

  3. lyly Răspunde

    Poate scoateti din “letargie” si democratia poate chiar si economia !!!!!!
    Dragnea nu a scos din “letargie” mortii si i-a adus la vot ????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.