Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Polițist erou în judeţul Satu Mare. A salvat viață unui tânăr

Polițist erou în judeţul Satu Mare. Azi, 14 februarie a.c., la ora 10.06, un tânăr, de 23 de ani, din localitatea Poiana Codrului, anunța printr-un apel la 112 că dorește să se sinucidă în urma unor neînțelegeri pe care le-a avut cu părinții.

Apelul a fost direcționat către agent de poliție Ungur Vasile, șeful Postului de Poliție Crucișor, care sa deplasat de urgență la domiciliul tânărului, unde, întâlnindu-se cu părinții acestuia, le-a comunicat de intențiile fiului lor și au pornit împreună în căutarea lui.

Ajuns la o anexă, a constatat că poarta de acces era închisă din interior, astfel că a forţat-o pentru a reuşi să intre, moment în care a observat tânărul agățat cu ajutorul unei sârme, înfășurate în jurul gâtului, de un par în mijlocul anexei.

Văzând că acesta prezintă semne vitale, l-a eliberat din prinsoare, l-a scos afară și i-a acordat primul ajutor, salvându-i viața.

Ulterior a solicitat o ambulanță care l-a transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Agentul de poliție Ungur Vasile își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, la Postul de Poliţie Crucișor, din luna iulie 2016, fiind încadrat din sursă externă.

Înainte a îmbrăca uniforma de polițist, eroul nostru, a îmbrăcat uniforma de militar, timp de 6 ani, perioadă în care a fost trimis în misiune și în Afganistan.

Felicitări colegului nostru pentru promptitudinea şi profesionalismul de care a dat dovadă! Prima, şi cea mai importantă atribuţie a Poliţiei Române – apără viaţa!

sursa: Poliţia Satu Mare

 

2 comentarii

  1. Dana Răspunde

    Felicitari !!!

  2. gheorghe Răspunde

    Sa salvezi un om din ghearele morții este un lucru mare.Bravo lui ca a avut putere să facă asta,merită respectul comunității.În asemenea cazuri cei mai mulți se pierd, se panichează și nu știu cum să procedeze,el si-a păstrat,,sângele rece”şi a procedat cum trebuia.Bravo și succes în activitatea pe care o desfășoară.Dar cineva ar trebui să se ocupe și de acel băiat,poate chear salvatorul său să se imprietenească cu el şi să-l ajute să ințeleagă că viață merită trăită chear dacă uneori este …amară!!!!Sa auzim de bine!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.