Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

S-a dublat numărul cazurilor de gripă în Satu Mare. 25 de bolnavi

25 sătmăreni au fost diagnosticați cu gripă, în cursul săptămânii trecute. Cei mai mulți, 11 dintre aceștia, sunt cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Satu Mare.

Patru persoane diagnosticate sunt cu vârste cuprinse între 15 și 49 ani, 5 persoane între 50 și 64 ani, 3 persoane peste 65 ani, un copil între 2 și 4 ani, iar printre aceștia se numără și un bebeluș.

Înafară de gripă, 383 cazuri pneumonie și 501 cazuri viroză au fost descoperite săptămâna trecută în județul Satu Mare.

Ca urmare a declanșării epidemiei de gripă la nivel național, conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare a luat mai multe decizii referitoare la accesul vizitatorilor în secțiile spitalului.

– Fiecare pacient poate fi vizitat de o singură persoană, pe durata a maximum 5 minute

– Vizitatorii vor purta obligatoriu echipament de protecție și mască pentru prevenirea transmiterii infecțiilor pe cale aerogenă

– Măștile vor fi puse la dispoziția vizitatorilor la intrarea în secție

– Se recomandă amânarea vizitei dacă aparținătorii prezintă infecții acute respiratorii
– În cazul în care vizita este absolut necesară, pacienții vor purta mască și halat pe durata prezenței în salon

– Vizitatorilor li se recomandă să-șo acopere gura și nasul cu o batistă sau șervețel umed în cazul în care strănută sau tușesc. Șervețelele vor fi aruncate la gunoi după utilizare

– Accesul vizitatorilor este permis, în limita celor 5 minute, de luni până vineri între orele 15.00 – 18.00, iar sâmbătă și duminică între orele 15.00 – 16.00.

Este interzis accesul vizitatorilor în următoarele secții:

– Neonatologie

– Obstetrică

– Pediatrie

– Boli infecțioase

– Terapie intensivă

– Nefrologie/Dializă

– Chirurgie plastică

– Oncologie

Pentru a evita surpaaglomerarea Unității de Primire Urgențe, pentru a preveni creșterea timpului de așteptare, pacienții care prezintă semne ale infecțiilor respiratorii sunt rugați să apeleze întâi la medicii de familie sau la centrele de permanență.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.