Ultima actualizare: azi, 21:00
Locale

Un val de aer polar se îndreaptă spre România. Temperaturi scăzute, în weekend, la Satu Mare

Un val de aer polar se îndreaptă spre România, iar temperaturile vor scădea considerabil în toată țara, anunță meteorologii. În următoarele zile, la Satu Mare, minimele vor coborî chiar și la -7 grade Celsius.

După vremea primăvăratică din ultimele zile, valul de aer polar aduce temperaturi scăzute în toată țara. Joi, în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţãrii, cerul va fi mai mult noros, iar izolat ziua şi pe arii extinse noaptea se vor semnala precipitaţii. Maximele nu vor mai depăși 9 grade Celsius, iar nopțile vor fi din ce în ce mai friguroase.

Vineri, vremea va continua să se răcească, astfel că temperaturile diurne vor deveni apropiate de cele specifice perioadei, iar cele nocturne vor fi mai coborâte decât acestea. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţãrii şi va avea viteze mai mari la munte, mai ales la altitudini mari, unde va viscoli ninsoarea.

La Satu Mare, sfârșitul de săptămâna va aduce temperaturi destul de scăzute. Nopțile vor deveni reci în acest weekend, cu minime ce vor ajunge la -7 grade Celsius. Nici ziua nu va fi foarte cald, iar maximele se vor situa între 1 și 3 grade, în zilele de sâmbătă și duminică.

Începând de luni, vremea se va încălzi din nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.