Ultima actualizare: azi, 11:02

Locale

Conducerea Electrolux, reclamată de protestatari la ITM

Muncitorii de la Electrolux continuă greva și în această săptămână și sunt deciși să se ia ,,la trântă” cu conducerea companiei. Următorul pas pe care oamenii vor să-l facă este să se adreseze Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM). Aceștia spun că cei din conducere au recurs la anumite ilegalități pentru a compensa lipsa forței de muncă din această perioadă.

În această dimineață, luni, 11 martie, în cea de-a doua săptămână de grevă, liderul de sindicat Sorin Faur i-a îndemnat pe protestatari să se adreseze cu încredere Inspectoratului Teritorial de Muncă, pentru ca orice ilegalitate să fie oprită din fașă.

,,Am avut o discuție și cu domnul Sasu de la ITM (n.r. Cristian Sasu, inspector șef ITM Satu Mare), în prezența prefectului. I-am povestit domnului Sasu ce se întâmplă în fabrică, ce informații avem noi, ce ilegalități fac ei în fabrică. Vă așteaptă pe toți cei care aveți o informație să mergeți la ITM să depuneți o reclamație”, a declarat Sorin Faur.

De asemenea, unul dintre liderii de secții de la Electrolux, într-o luare de cuvânt, a declarat că cei din conducerea fabricii au început să aducă muncitori din alte părți pentru a suplini lipsa de personal din această perioadă.

,,Vreau să vă spun că și eu o să merg la ITM. Săptămâna trecută, la depozit la noi, am scos niște produse și am fost ajutat să încarc mașina de un italian. Și am întrebat ce caută dânsul aici. Voi merge la ITM și o să depun o plângere pentru că nu au voie să angajeze în locul unui grevist un muncitor de la o altă firmă”, a precizat unul dintre liderii de secții.

Reamintim că greva de la Electrolux a intrat astăzi în cea de-a doua săptămână. Muncitorii s-au întâlnit în fața întreprinderii şi au scandat din nou împotriva conducerii. Sindicaliștii și conducerea fabricii din Satu Mare nu au reușit să ajungă la un compromis. Salariații cer doi lei în plus pentru fiecare oră muncită.

 

3 comentarii

  1. Adrian Cozma Răspunde

    Din experienta mea juridica va spun ca e inutil tot demersul

    • x-ulescu Răspunde

      lasa ca oricum legea e facultativa pt.voi , desi este interzisa intrarea cu vehicule cu tractiune animala in oras , putin va pasa , ignorati legea ca sa va dati mari in fata doamnelor. Cate flori ati dat doamnelor care fac greva la Electrolux ?

  2. 010 Răspunde

    Orice acțiune are eforturile ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.