Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Conducerea Electrolux Satu Mare, reacție oficială înaintea mitingului!

Conducerea Electrolux Satu Mare reacționează înaintea marelui miting ce va avea loc mâine, joi, 21 martie. Conducerea companiei a transmis un comunicat de presă prin care își prezintă poziția oficială față de greva generală declanșată de cei peste 400 de angajați.

Redăm, integral, poziția conducerii Electrolux Satu Mare:

,,Încă de la început, am luat în considerare solicitările inițiale venite din partea liderilor sindicatului: majorarea salariului de bază cu un procent mai mare decât rata inflației din România, un bonus de prezență, precum și asigurare medicală privată. Toate aceste cerințe au fost îndeplinite în propunerea noastră catre liderii de sindicat. Majorarea propusă a salariului de bază este mai mare decât rata inflației din România, din primul trimestru al anului curent. Alături de bonusul de prezență și asigurarea medicală privată, majorarea totală a salariului brut de bază pentru angajații din producție este de 11%. Răspunsul primit din partea reprezentanților sindicatului la această propunere a fost unul negativ, fiindu-ne comunicată în schimb, o nouă solicitare, total diferită față de cea înaintată inițial, ce constă într-o creștere de peste 20% a salariului de bază brut al unui angajat din producție.

Aplicăm aceleași principii în România ca în orice altă țară în care compania Electrolux este prezentă. Monitorizăm îndeaproape nivelul salariilor de pe piața locală și putem confirma că suntem una dintre companiile de top din Satu Mare, în ceea ce privește pachetul salarial oferit angajaților.

Prin propunerea noastră, salariul mediu al unul angajat din producție al fabricii Electrolux Satu Mare ar fi cu 70% mai mare decât salariul minim pe economie. De asemenea, oferim angajaților noștri o serie de beneficii, precum:  tichete de masă în valoare de 315 RON lunar, bonus anual, compensarea contribuției sociale de 20%, tichete de vacanță. În plus, pentru că suntem mereu preocupați de sănătatea angajaților noștri și de calitatea vieții acestora, oferim asigurare medicală privată, salarii compensatorii, bonus de pensionare și concediu de odihnă de până la 28 de zile pe an, ca parte a pachetului de beneficii. Investițiile în angajați sunt o prioritate pentru noi, de aceea, completările aduse pachetului salarial și de beneficii sunt în opinia noastră, substanțiale.

Până în prezent, am organizat peste 18 ședințe de negociere. Vom continua să fim deschiși negocierilor si dialogului constructiv cu liderii sindicatului pentru a soluționa această situație și pentru a ajunge la un acord final.

Pe această cale, dorim să mulțumim personalului care lucrează în această perioadă dificilă, pentru angajamentul și înțelegerea lor.

Echipa de Management Electrolux România”.

17 comentarii

  1. x-ulescu Răspunde

    ce este compensarea contributiei sociale cu 20 % ,pai asta oricum trebuia platita , ori de firma ,cum era inainte ,ori de angajat , prin transferul la salariul brut al angajatului , si retinut de acolo , Sa inteleg ca pana acum firma nu platea asigurarile sociale ale muncitorilor ?? aerul care il respira muncitorii in fabrica nu-l puneti la socoteala ca beneficiu al muncitorilor ??

    • Gyuri Răspunde

      Bagă ceva cu liberalii!Cum au tras în ceferişti în ’33.

      • x-ulescu Răspunde

        liberalii de azi nu au nimic in comun cu liberalii ,,istorici , sunt infestati de viermii din pdl , si dornici sa ajunga la putere ,daca se poate fara sa fie alesi de cetateni ,ci prin smecherii

        • Unu' Răspunde

          Aici ai dreptate!
          În schimb, între psd-ul de azi și partidul comunist din aceeași perioadă!
          Același cult al personalității scârbos pe care l-au învățat de la Ceaușescu, a fost preluat și continuat de criminalul iliescu și acum de infractorul dragnea!
          Ciuma roșie!

          • x-ulescu

            pai pnl -ul are acuma numa nulitati !! sunt la remorca penalului werner cu case luate cu acte false ! condus de unu care a fost ministru la transporturi care a facut tooot ( ati ghicit ) zero km de autorstrada !!!

          • Unu'

            Bă pixulescule, câte condamnări penale are werner ăsta al tău?
            Dacă vorbim despre Președintele Johannis, mai prost decât criminalul iliescu nu poate fii!
            Dosare penale are, dar 0 condamnări! Și până la o condamnare, omul este NEVINOVAT, spre deosebire de infractorul din frunte psd, care se visează președinte,le țării dar NU va ajunge în veci!

            Ai habar cum funcționează un stat de drept? Nu prea, se pare, din ceea ce comentezi!
            Ești NEVINOVAT până când unul sau mai mulți judecători nu decid altfel!
            CPLM discutăm? Primul (Președintele) are 0 condamnări, pe când hamsterul penal, infractorul numero uno al țării, are deja 2!
            Capisci?

          • x-ulescu

            nici una ca procuroru lazar si luluta au avut grija de asta ! pe dragnea l-au cautat de banane si in brazilia ( oare cat o fi costat ) .dar pe dosarele lui werner stau cu fundu !!!

          • x-ulescu

            cum dracu a pierdut 2 case IN JUSTITIE ,definitiv si nu e penal ??? ca si cum ai trece pe rosu cu masina si politistii spun ca masina e de vina !!! FALS si UZ de fals !!! daca a fost pacalit sa utilizeze acte false a dat in judecata pe cel care le-a falsificat ???..plus de o gramada de dosare ascunse pe care lazar are misiunea sa le ascunda in continuare

          • Unu'

            Deci mic labagiu lingău de kur pesedist, îți reamintesc:, conform constituției în vigoare, oricine este NEVINOVAT până la proba contrarie!
            Unde l-au căutat pe ihamsterul nfractor de ouă, sau cum s-a făcut ancheta, este problema organelor de control!
            JUSTIȚIA a avut ultimul cuvânt: VINOVAT! și nu o singură dată, ci de două ori!
            În rest, poți ciripi cât poftești tu, scârbă mică care ești, mă piș pe părerile tale!

        • x-ulescu Răspunde

          deci mare lingau labagist basito #dreptaci pupincurist a lui werner !! daca procurorii sunt de partea infractorilor care fura case , teoretic acestia sunt nevinovati ca nu-i cauta nimeni , de aia urla hastagistii sa nu schimbe legile justitiei , date fara consultare in parlament,,,ca sa poata fura si sa nu fie trasi la raspundere….. hotu neprins e catatean cinstit cu sprijinul altor infractori care nu-i cerceteaza

  2. Ganditorul SM Răspunde

    Eu zic sa vedem partea cu “majorarea totală a salariului brut de bază pentru angajații din producție este de 11%”. Intrebati prin oras ce alta firma a mai dat asemena mariri.
    Si intrebati ce firma din oras ar fi dispusa sa dea mariri de 20%.
    Chestia cu salariile de 2000 de la kaufland sau de la altii sunt vrajeli. Cam la toate hipermarketurile se lucreaza mai mult de 8 ore pe zi, si in weekend, iar alte fabrici au schimbul 3, de noapte si cu sporul de noapte se ajunge la 2000 pe luna.
    Din pacate asta e pe piata fortei de munca.
    Uite cum se plang angajatii kaufland pe http://www.undelucram.ro:
    “joblessX Luni, 07 Mai 2018
    Nu stiu cum se lucreaza la Kaufland in Germania, dar in Romania e o adevarata plantatie de sclavi.
    Am lucrat in martie 2018!
    Salariul pentru lucratori comerciali e foarte mic la nivelul de efort suprasolicitat depus. Trebuie sa faci de toate – sa puneti rulourile de pungi, sa duci gunoiul, sa transporti marfa cu liza, sa asezi produsele corect, sa faci curatenie (nu exista femei de serviciu). Am fost angajat in martie cand erau zapezile si n-am primit tot echipamentul corespunzator. Eram doar in tricou cand transportam lazile afara cand ningea. Mai degraba te invata mecanicul si paznicul din depozit cum sa manevrezi liza.

    Nu mi s-a spus la interviu ca vom face de toate, ci abia dupa semnarea contractului. Initial am crezut ca voi lucra la Kaufland-ul deschis recent pe Odai la raionul fructe si legume, dar am fost repartizat pentru scolarizare la Kaufland Colentina unde a fost bataie de joc.
    Se pune presiune prea multa pe angajati. Nu conteaza ca vii la 4 sau la 5 dimineata cu taxiul (bine ca macar exista vouchere de taxi), e bine ca poti pleca cu o ora mai devreme, dar faci efectiv munca robotica si agitata dimineata de ajungi epuizat fizic pana la ora 8, stiind ca mai ai inca vreo 4-5 ore de munca.
    Se dau sarcini multiple ale unui lucrator comercial, esti deseori mutat la alte raioane sa-i ajuti pe ceilalti. Nu doar aranjati produsele, dar le transportati, le mutati si in cea mai mare parte a timpului umblati cu liza ca sa duceti gunoiul si sa transportati marfa . Nimic rau in asta daca liza ar fi transportata printr-un coridor sau un spatiu special amenajat pe unde nu umbla clientii si unde nu exista riscul de accidentare sau distrugere al produselor. Lizele respective mi se par total inadecvate pentru un supermarket de 2018!
    Bine ca macar am avut briceaguri la care nu te poti taia.
    Un lucrator comercial trebuie sa fie si gunoier si maturator ,eventual sapator cand ninge si e prea multa zapada in parcare. Daca se poate si paznic sa vada ca nu cumva clientii sa strice produsele sau sa le fure ca ti se taie din salariu la toata echipa ca paznicii care au salarii de 2000 lei sunt prea ocupati sa stea in depozite sa apere lazile si sa-i invete pe cei incepatori.

    Managerii si sefii pe ture sunt foarte infecti. Sefii de tura te trateaza ca pe un sclav incepator tot timpul.
    Atitudinea clientilor fata de casieri/lucratori comerciali e teribila. Pur si simplu multor clienti le este lene sa citeasca etichetele produselor si tipa la tine daca ceva nu e in regula, cu toate ca produsele au fost alterate/deteriorate de distribuitorii care le transporteaza, nu de lucratorii comerciali.”

    • x-ulescu Răspunde

      ce legatura are cu electrolux ? daca acolo unde zici tu angajatii nu se organizeaza in sindicat sa-si ceara drepturile ?

      • Rodica Răspunde

        O singura observatie – sunt firme care nu permit organizarea acestei structuri (gen sindicat) a personalului angajat! Cum sunt si cele pomenite in postari ; si-atunci intreb – cine-i reprezinta , cum pot sa-si ceara drepturile in fata angajatorului ? Sau , cum sunt protejati angajatii de cei de la ITM care n-au prea multe atributii , decat sa verifice legalitatea contractelor de munca ? Intereseaza pe cineva de conditiile de munca , de salariile sau problemele angajatilor ? In 99% din cazuri nu ; eventual când se-ntampla cate-un accident de munca , dar si atunci in majoritatea cazurilor este gasit vinovat angajatul !

      • Ganditorul SM Răspunde

        Are legatura, pentru ca liderii de sindicat le ziceau muncitorilor din productie ca vor sa fie platiti ca la kaufland!

  3. Unu' Răspunde

    Hmm…
    Păi dacă salariul mediu din producție, în urma majorărilor propuse, ar fi cu 70% mai mare decât salariul minim pe economie … + asigurare medicală privată și tichete de vacanță …

    Păi hai să analizăm oleacă comparând cu Drexi și Zollner:
    – Ajungi la serviciu relativ rapid, dacă nu stai în afara orașului vs. o oră și jumătate (Zollner) sau o oră (Drexi) pierdute pe drum;
    – Cu tichete de vacanță (Electrolux) vs.fără tichete de vacanță (Zollner și Drexi);
    – 28 de zile de concediu (Electrolux) vs. 25 (Drexi și Zollner);
    – Salarii medii brute de 3500 de lei (Electrolux) vs 2800 – 3000 Drexi și Zollner);

    Hmm … am o întrebare: unde aveți biroul de personal, că vin cu CV-ul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.