Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Ministrul Sănătăţii face controale inopinate la spitale. Ar fi util şi la Satu Mare?

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a efectuat mai multe controale inopinate la spitale. La ultimul control, de la Spitalul Judeţean din Ploieşti, a descoperit probleme la Unitatea de Primiri Urgenţe în ce priveşte modalitatea în care sunt trataţi pacienţii, felul în care li se vorbeşte şi comportamentul cadrelor medicale, dar adaugă că a găsit şi „mizerie”. „Spitalul nu era deloc curat, inclusiv în secţiile care erau renovate”, afirmă Pintea, precizând că a cerut şefului Consiliului Judeţean să îl demită pe directorul de îngrijiri, anunţă Digi 24.

Sorina Pintea a făcut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un control inopinat la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

„Am primit de-a lungul timpului mai multe sesizări privind ceea ce se întâmplă în Spitalul Județean Ploiești, pe de o parte, iar pe de altă parte cred că e cazul să ne preocupăm real de siguranța pacientului. Investim bani în sistemul de sănătate, banii aceștia nu se regăsesc în creșterea calității actului medical”, a declarat Sorin Pintea, la Digi24.

Ar fi util un control la Satu Mare?

„La Unitatea Primi Urgențe, aparținătorii așteaptă în timp ce pacienții sunt tratați de către medici, dar nu primesc vești. O doamnă, de exemplu, spunea că așteaptă de la ora 9:00, era peste ora 12:00, și nu știa ce se întâmplă cu soțul ei. Mi se pare anormal ca timp de trei ore cineva să nu o informeze ceea ce se întâmplă”, a adăugat ministrul.

„Apoi am vizitat o secție renovată, secție care avea foarte mulți pacienți – 90 de paturi, 84 de pacienți – dar acolo curățenia lăsa de dorit. Or, dacă discutăm despre siguranța pacientului începem de la lucruri esențiale. În primul rând  vreau să spun că sunt foarte răcită, am o rinită puternică, nu prea simt mirosurile, dar imaginați-vă că am simțit în acea secție un miros neplăcut. Pe de altă parte, erau materiale în secția respectivă care nu puteau fi dezinfectate și atunci vorbim despre infecții”, a mai spus Pintea.

Credeţi că ar fi util un astfel de contro şi la spitalul din Satu Mare? Mai ale după ce pacienţii se plâng că sunt ţinuţi cu orele până să li se pună un diagnostic?

4 comentarii

  1. Donna Răspunde

    Urgente măsuri trebuie luate la spitalul județean satu-mare.
    Vizitând secția de neurologie m-am cutremurat să văd starea mizera in care trăiesc acești bieți pacienți. O infirmiră pe tot etajul care nu reuseste să schimbe bolnavii , mirosul e infernal cand intri in salon si șansele de a te infecta sunt maxime. Nici o condiție sanitara! Personal cred că totul are de a face cu management-ul acestui spital. Să nu poti să schimbi un geam? Să nu poti să ai o pardoseala normale nouă? Cladirea spitalului arata de jale!
    Un om gospodar stie să creeze condiții nu doar la el acasă ci chiar si la locul de munca și banii alocați pentru renovări și modernizarea spitalului să fie folosiți pentru acest scop nu pentru nevoi personale.
    Venind din occident și văzând statea mizeră prefer să mor acasă în condiții umane decât în spital unde te simti in Holocaus .

  2. Adinutza Răspunde

    De aici trebuia inceput…E dezastru.URGENTELE sunt sub orice critica,timp de așteptare mult,greșesc analizele(numele pacientilor),nu tin familia la curent despre starea pacientului,iar când întrebi ceva încă se scutură,comportament si vocabular de ultima speta(cu mici exceptii).RESPECT ZERO fata de pacient si apartinatorii lor(în schimb au timp de facebook si mănâncă fără grija în timp ce oamenii sunt lăsați în așteptare pana au ei chef).La ce salarii au altfel ar trebui să se comporte si sa isi dea interesul față de bolnavi,pentru ca nimeni nu merge acolo de placere ci doar când au o anumită problema.Ar trebui curățat sistemul de sanatate pentru că multe”capuse”depasite de situație lucrează acolo si inca pe bani frumoși.Rusine sa le fie…la cei care se simt

    • Karapix Răspunde

      Foarte bine spus !!!
      (atata timp cat posturile sunt cumparate cu miute de euro si nu castigate prin examen, nu poti avea pretentii de la angajatii spitalului….)

  3. ciprian Răspunde

    Ar trebui sa doarma la urgente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.