Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Sătmărence la volan! Raliul Doamnelor revine la Satu Mare. Programul evenimentului

Clubul sportiv NSM Motorsport invită din nou sătmărencele cu permis de conducere, mașină și puțin curaj să-și demonstreze aptitudinile de pilot la a doua ediție a Raliului Doamnelor, un concurs de îndemânare și viteză pe un traseu special amenajat.

Evenimentul va avea loc weekendul următor în municipiul Satu Mare, mai exact, sâmbătă, 23 martie și se va desfășura în parcarea hipermarketului Auchan. Înscrierile se fac pe site-ul NSM Motorsport (http://nsmmotorsport.ro/inscrierird/), prin e-mail ([email protected]), prin sms la 0773902534 sau prin mesaj pe facebook NSM Motorsport menționând numele, vârsta, tipul de mașină, numărul de telefon și etapa pentru care se face înscrierea.

Etapa se va desfășura în parcarea din incinta centrului comercial Auchan Satu Mare după următorul program:

– 08:00 – Delimitarea perimetrului;
– 10:00 – Înscrierea participantelor
– 11:00 – Brifing și start Competiția “Raliul Doamnelor“ – proba de îndemânare, proba de aptitudini, proba de viteză
–  16:00 Festivitatea de premiere

Confirmarea înscrierilor se va face la secretariatul competiției, între orele 10-11, taxa de inscriere fiind 20 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.