Ultima actualizare: azi, 01:23
Locale

Concursul „Recitatio”, la cea de-a XIII-a ediție. Cunoscutul poet Mircea Dinescu, președintele juriului

Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Teatrul de Nord Satu Mare și Cenaclul Cronograf, organizează luni, 15 aprilie, de la ora 14:00 la Teatrul de Nord Satu Mare, cea de-a XIII a ediție a concursului de recitări din lirica poeților sătmăreni „RECITATIO”.

Concursul de recitări din lirica poeților sătmăreni „Recitatio” se adresează elevilor de gimnaziu (clasele VII-VIII), celor de liceu și studenţilor sătmăreni, desfășurându-se pe două secţiuni: interpreţi individuali şi grupuri de recitatori.

Concurenţii individuali pot participa cu o singură poezie sau un colaj – care să nu depăşească 5 minute — obligatoriu din lirica poeţilor sătmăreni. Grupurile de recitatori pot prezenta un colaj din poeziile unui singur poet sau mai multor poeţi sătmăreni, cu acompaniament muzical sau fără. Durata totală a programului nu poate depăşi 10 minute.

Anul acesta s-au înscris elevi din întreg județul Satu Mare, iar președintele juriului este Mircea Dinescu – cunoscutul poet, scriitor și publicist român. Programul artistic va fi susținut de către tineri artiști sătmăreni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.