Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Cum au rămas două șoferițe fără permis de conducere. Poliția, avertisment pentru șoferi

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 10 aprilie, acțiuni de combatere și prevenire a accidentelor rutiere și de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat aproximativ 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 33.000 de lei.

Astfel, în cursul zilei de ieri, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 33 000 de lei.

În cazul a două șoferițe de 32, respectiv 42 de ani, din localitățile Halmeu și Satu Mare, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile, întrucât acestea fiind implicate în evenimente rutiere ce au avut loc la data de 5 și 3 aprilie, și care s-au soldat cu pagube materiale, nu s-au prezentat în termenul de 24 de ore la unitatea de poliție pentru întocmirea documentelor de constatare.

Polițiștii rutieri reamintesc conducătorilor de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați:

Să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența;

Să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.