Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

LIVE. Unitate exemplară la Electrolux. Doar 3 persoane au părăsit greva, după 27 de zile!

Unitate exemplară la Electrolux. Doar trei din cei peste 420 de membri de sindicat aflaţi în grevă generală au părăsit protestul până în 1 aprilie.

Vicepreşedintele sindicatului Samus, Radu Matica, a spus în această dimineaţă că în luna aprilie au ieşit din grevă în total 17 persoane, din care 4 au plecat prin demisie, 10 sunt în concedii medicale şi doar 3 s-au întors la muncă! Practic, doar 3 oameni au renunţat la grevă.

“Greva noastră este legală, motivată şi justă. Noi nu cerem să devenim milionari, cerem să avem un venit de subzistenţă, cerem 2 lei pe oră, ei nu vor că cedeze, noi nu vrem să cedăm. Se va pune problema la un moment dat cine e mai puternic”, a spus Radu Matica.

Tot el le-a spus sindicaliştilor că în continuare conducerea fabricii vrea să îi dezbine. Ultimele zvonuri sunt că liderii sindicali vor fi arestaţi.

Preşedintele Samus, Sorin Faur, le-a citit protestatarilor o scrisoare ce va fi semnată de circa 1.600 de sindicate europene din industrie.

 

6 comentarii

  1. Calinescu Răspunde

    Deja sunt penibili acesti lideri! Imi pare sincer rau de bietii oameni.
    Am si eu cateva remarci: 1. Cei din tesa nu participa la greva din cauza ca nu se simt reprezentati de actualii lideri
    2. E normal ca R&D sa aiba salarii mai mari, ca doar nu se produce acelasi tip de aragaz din 98 incoace! (si nici macar salariul brut nu ajunge la 6-7mii de lei, asa cum se speculeaza – poate la manageri)
    3. TESA( ingineria, achizitiile, etc.) au si ei responsabilitatile lor, nu poti sa produci daca nu ai dispozitive gandite de ingineri si piese cumparate de cei de la achizitii.
    4. Democratia se termina acolo unde incepe disconfortul pentru alt cetatean, deci, greva o sa fie respectata atata timp cat grevistii nu vor scanda impotriva celor care lucreaza.
    5. Trebuie sa constientizati ca cei care muncesc nu sunt neaparat lingai, ei probabil ca sunt multumiti cu ceea ce li s-a oferit.
    6. La angajatorul care are zilnic in ziar anunt ca angajeaza operatori in productie, un muncitor ia 2200,dar, cu sambete lucrate, la o alta companie, in automotive, operatorii iau 1200 lei, deci, e destul de bine la Elux.
    7. Liderii au cerut doar crestere salariala, nu au cerut modificarea salariului brut conform legii, nu au cerut marirea tichetelor de vacanta, nu au cerut reducerea normelor, nu au cerut imbunatatirea conditiilor de lucru, o masa calda subventionata (cum este in italia). In momentul in care ceri putin primesti putin!
    8. De ei de ce nu va luati? Cotizatiile pe luna se ridica la 2700 de euro(25lei de persoana*520 sindicalisti*4.7cursul euro)! cum se cheltuiesc acei bani? Din cate stiu, dau numai cate o floare la femei de 8 martie si tichete de 50 lei daca le dai lor cei 2%. Daca puneau banii deoparte intr-un an, acum aveau sa va dea aproape 400 lei/grevist.
    9. Bugetele se stabilesc in luna august. De ce sindicatul a asteptat pana in decembrie ca sa inceapa negocierile?In decembrie deja bugetul e inghetat si sunt slabe sanse ca cineva sa mai ofere ceva! Daca in august mergea sindicatul la un dialog cu conducerea si ii prezenta propunerea de crestere salariala, poate avea sanse mai mari de reusita.E ca si cum tu ca om stii ca in fiecare luna platesti 100 leli curentul si la sfarsit de luna iti pui 1200lei deoparte ca sa platesti curentul pt anul viitor. Dar, la inceputul anului electrica iti majoreaza factura cu 70lei. cum sa platesti tu facturile daca tu ti-ai stabilit deja ca dai 1200 lei pe an pe toate facturile?(asa trebuie sa va ganditi)
    10. E foarte periculos „spiritul de turma” aveti grija de cine va lasati infulentati! cautati si a doua sursa pentru fiecare stire/zvon!

  2. Rodica Răspunde

    Domnule Calinescu , ne-ai prezentat , tot punctual , aceeasi situatie ; vad ca esti tare pe ….bugete – banuiesc ca nu l-ai …încropit la fel ca guvernantii nostri , da chiar nu pricep de unde chestia cu stabilirea bugetului in luna august ? Probabil vorbesti de niste estimari , pe baza carora se finalizeaza bugetul pe urma si , functie de necesitati se poate rectifica (pe plus sau minus ) .Si asta comparativ cu anul anterior . Daca tot ai calculat cotizatiile sindicale , sper ca ai calculat si costurile cu cele 30 de persoane- de la firma de paza- angajate pt. a asigura protectia conducerii – ceea ce probabil e si nevoie – ( minim 2080/pers. *30 de persoane*1 luna =62400 lei =13276 euro) ! Asta , ca sa fim corecti pana la capat , nu doar cu jumatate de masura ! Sau , sa calculam ….exercitiul pana la capat , cu toate parantezele !Si nu cred ca s-a luat in calcul , in august , acest aspect , la stabilirea bugetului ! Sigur ca e multumitor un 2200 net ( daca e asa !) comparativ cu alte firme , dar , in mod corect sâmbetele se platesc dublu sau se compenseaza pe masura . In ce priveste personalul TESA , nimeni nu contesta utilitatea acestuia , dar cam peste tot , acesta beneficiaza de alte conditii de munca si salarizare , cu plus , la ambele capitole . Si poate chiar sunt unii care nu vor sa-si pericliteze pozitia si din acest motiv nu se alatura grevistilor ! E de luat in calcul si aceasta varianta . Si pe final , din august , de când spui ca s-a facut bugetul , cum a evoluat inflatia ? Pe asta au luat-o in calcul ? Nemultumiri vor fi mereu legate de salarii , arata-mi-l tu pe ala care nu vrea crestere salariala , conditii de munca excelente si program cat mai lejer !

  3. ioan Răspunde

    Cine e bun profesionist si si stie meserie nu se teme ca isi pierde pozitia si nu se teme sa plece de la o companie daca nu ii convine ca se poate angaja la alta companie. dar cine vrea sa ramana ramane de bine ce ii nu de rau ce o duce. daca e rau pleci. daca nu pleci atunci toti zic las ca e bine acolo de aia nu merge in alata parte. Si de aia nici nu se grabesc sa sara in schema patroni tocmai ca stiu ca cine nu vrea marire de salar. Toata lumea vrea. si ei zic ca va asiguram salar decent ca toti calculeaza asa in productie, cat e fata de minim pe economie. Si o sa zica ca daca guvernu vostru zice ca se poate trai cu atat cat e minim atunci noi va asiguram decent. Trebuie sa fi bolnav la cap sa stai in greva 6 saptamani in loc sa pleci sa te angajezi in alta parte ca sunt multe locuri de munca in oras si toti cauta muncitori in productie

  4. Nelu Răspunde

    Prieteni, povestea este nu de acum, ci de mai mult timp, normal ar fi fost sa fie cresteri anuale anterioare, care sa acopere diferentele care exista acum. Desigur ca angajatii aflati in greva au temei sa ceara o anumita suma care sa-i aduca cumva aproape de nivelul pe care patronii il platesc de exemplu in HU si PL….sau chiar pe piata locala, asta avand in vedere conditiile, ritmul si cerintele de munca. An de an acestea au fost din ce in ce mai mari, fapt care probabil i-a facut pe cei aflati in greva sa se decida atunci cand au ales calea grevei. Este neplacut ca s-a ajuns in situatia actuala, dar aici un rol insemnat il au ambele parti, atat Sindicatul cat si Conducerea acestei fabrici, care au facut orice, dar nu negocieri…nu poti sa spui ca ai negociat, cand stai la negocieri 10-15 min., asta era luare la cunostinta, o informare, nicidecum o negociere serioasa si asta se datoreaza nivelului de seriozitate, foarte scazut al ambelor parti = angajati afectati. Cat despre TESA, se stie din anii anteriori ca nu au fost reprezentati in Sindicat cum ar fi trebuit = neimplicare. Acum sa vedem ce-o fi pana la urma, dar tare am senzatia ca se va termina ca in anii anteriori, adica tot grevistii vor fi cei perdanti, asta deoarece lupta nu este una echilibrata, grevistii neavand resursele necesare unei confruntari de o asemenea amploare, Sindicatul de RO fiind mult prea ,,subtire,, pentru a sustine astfel de manifestari, care oricum in opinia mea sunt ,,slabite,, in sensul efectului mediatic scazut, asta comparativ cu grevele din alte tari. M-as bucura ca intr-un anumit fel sa se ajunga la un consens, agreat de ambele parti, toate incep si se termina in vreun fel…lasati orgoliile deoparte, discutati, negociati, mai cedati de la voi, atat Sindicatul cat si Conducerea, nici unul nu rezolvati nimic daca spuneti ca voi aveti dreptate deplina, doar asa ati putea ajunge la un consens. Sa va dea Domnul intelepciunea si sa va arate pasii spre ai iesi cat mai repede din acest impas. Va salut pe toti !.

  5. Altu Răspunde

    Nu vor da mai mult pt că firmele astea au înțelegere între ele, nimeni nu dă mai mult. Preferă să își mute activitatea în altă țară decât să dea salarii mai mari. Uitați la DRM ,de la 7000 de muncitori mai are maxim 3000 cu indulgenta. Nu a mai găsit sclavi dispuși să lucreze pt salariile oferite și- a restrâns activitatea. Cum nu avem firme românești suntem la mana lor,nu că patronii români sunt mai breji, dincontră. Calea exilului e cea mai sigură.

  6. Altu ai dreptate Răspunde

    Sa veniti toata Romania Afara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.