Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Mai multe firme, interesate de construirea podului 3. Deschiderea ofertelor, amânată cu două săptămâni

Mai multe firme au cerut clarificări tehnice Primăriei Satu Mare cu privire la proiectul celui de-al treilea pod. Astfel, potrivit primarului Kereskenyi Gabor, deschiderea ofertelor stabilită iniţial pentru data de 8 mai a fost amânată pe 21 mai pentru a se clarifica aceste aspecte.

Primarul a precizat că după reactualizarea indicatorilor cu modificările legislative, proiectul este unul realist.

“S-a făcut actualizarea, şi aşa se pare că sunt mai mulţi operatori care se interesează. Au cerut mai multe clarificări, în principal tehnice, drept pentru care am amânat deschiderea ofertelor de la 8 mai la 21 mai. Cu toate aceste reactualizări am ajuns ca bugetele şi valorile să fie reale, realiste şi acum deja sper că vor veni şi va fi o competiţie în sensul bun al cuvântului pentru toate aceste obiective în ceea ce priveşte operatorii”,  a spus primarul.

Valoarea licitației pentru al treilea pod peste râul Someș, amplasat pe str. Ștrandului, a fost modificată de la 94.003.927 lei fără TVA, la 141.794.420 lei.

P.S. Preluarea ştirii poate fi făcută doar cu citarea sursei. Rugăm colegii din presă care nu îşi pierd timpul cu astfel de şedinţe să manifeste un minim respect faţă de munca depusă. Mulţumim pentru înţelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.