Ultima actualizare: azi, 16:35

Locale

Ridicarea mașinilor parcate ilegal, blocată de o defecțiune tehnică

Ridicarea mașinilor parcate ilegal în municipiul Satu Mare este blocată de o problemă tehnică. Macaraua care ridică autoturismele se blochează la o greutate mai mare de 2 tone, au declarat reprezentanţi ai instituţiei pentru PortalSM.

Problema a fost descoperită recent de către angajaţii Administraţiei Domeniului Public (ADP). În timpul efectuării cursurilor de  macaragii aceştia au aflat o serie de detalii cu privire la modul de operare şi problemele care pot apărea. Ei au testat autospeciala şi cu un autoturism de teren, şi au avut surpriza să constate că macaraua se blochează, senzorul de greutate semnalând avarii. În momentul preluării autospecialei aceasta a fost testată cu un autoturism obişnuit, nefiind niciun fel de problemă.

Reprezentanţii APD au luat legătura cu societatea care a furnizat autospeciala, aceasta fiind în garanţie, dar până acum problema nu a fost rezolvată. Firma respectivă pare să tot amâne rezolvarea remedierea situaţiei, iar în acest condiţii este posibil ca ADP să o acţioneze în instanţă.

În aceste condiţii s-a luat decizia ca ridicarea maşinilor parcate ilegal să fie amânată până la remedierea problemei. Un motiv este evitarea unor blocaje în trafic sau chiar producerea de pagube. Totodată, reprezentanţii ADP vor să se asigure că pot ridica toate maşinile parcate ilegal la rând, fără a exista discuţii de ce anumite maşini, cum ar fi cele de teren, având o greutate mai mare, nu pot fi ridicate.

Pe lângă această problemă, sistemul este pus la punct, acţiunea urmând să fie demarată imediat ce este rezolvată problema de la senzor.

Autospeciala a fost achiziţionată anul trecut. În total 8 persoane au fost angajate şi au urmat cursuri pentru ridicarea maşinilor.

13 comentarii

  1. y Răspunde

    No coment. Este deja penibil.

  2. Satmareanu’ Răspunde

    Nu degeaba, sa nu se poate ridica bolizii smecherilor :-))))

    • y Răspunde

      E posibil ce spui, dar nu răspunde nimeni pentru bani publici aruncați practic pe geam aiurea?

      • matroz Răspunde

        @y:ce ziceti ?Coica ar trebui sa raspunda?Prostie cat incape!

        • y Răspunde

          Da’ de unde. Este exclusiv vina lui Kereskényi dar mai ales a sitimenajerului “expert” în ale circulației, tătucul sensurilor giratorii fără număr și fără cap adică Maskulik. Cum drq poți gestiona așa o problemă? Practic de mai bine de un an stai și te uiți la utilaj. Cum justifici asta? Cum justifici toate cheltuielile, nu numai mașina ci și cheltuielile de personal și cele administrative? Acum se trezesc că nu ridică 2 tone? Astea-s povești de adormit copii.

        • x-ulescu Răspunde

          sigur Dragnea si PSD -ul sunt de vina !!! ca altii sunt prosti

  3. Satmarean Răspunde

    Vinovatul este Directorul de la ADP, d-nul Bozai.

  4. s.m. Răspunde

    Sunteti penibili!!!!!!

  5. Driver Răspunde

    Incompetenta la nivel inalt!!
    ..asta este. Conducere de rahat!

  6. Tarzan Răspunde

    “Cum c%catul nu-i besina, nici Iveco nu-i masina.”

  7. Erno Răspunde

    Pestele de la cap de-mpute!
    Primarul Kereskenyi, alcoholist, frustrat, (Dus in coma de la No pardon). Maskulik care se pricepe si la toate, directorul ADP Bozai care Nu se pricepe la nimic, (fost agent de guma de mestecat la Firma lui Albu) este condus de alcoholistul Manita L care este vinovatul pentru tot ce se intimpla la parcari; cu angajari, cu achizitionarea autospecialei, si in domeniul pietelor este condus de nas de doamnadomnul Adriana.
    Gabor — Gabor!!! Cine plateste pentru astea???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.