Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

Sute de copii dispăruţi în România, căutați de ani buni de Poliție

România are în bazele de date 500 de copii dispăruţi, cărora poliţia nu le-a dat de urmă nici după ani buni de când rudele au apelat disperate la autorităţi, scrie stirileprotv.ro. Ministerul de Interne lucrează la un proiect de lege care să le dea voie agenţilor să acceseze GPS-ul din telefoanenele victimelor şi să intervină în primele ore după alertă. Acum, legislaţia prevede ca autorităţile să înceapă căutările abia după 48 de ore de la momentul la care apropiaţii anunţă dispariţia.

Poliţia Română cere ajutorul cetăţenilor pentru găsirea mai multor copii dispăruţi. Despre mulţi dintre ei nu se mai ştie nimic din 2006. Deşi pe site-ul instituţiei apar pozele a 12 minori, în realitate numărul celor care nu au fost găsiţi până la începutul acestui an a ajuns la 534. În cazul adulţilor, statisticile sunt şi mai negre: despre 2.070 de oameni poliţia nu a reuşit să afle nimic.

Despre acest subiect au vorbit polițiștii de pe teren, de la Europol, prin președintele sindicatului Europol, sătmăreanul Cosmin Andreica.

,,Se face mult prea puţin pentru aceşti copii dispăruţi. Sigur că cifra de 500 de minori este mult prea mare. Poliţia nu deţine nici măcar sisteme de localizare. Pentru a depista telefoanele minorilor, este nevoie de autorizaţii şi ajutor de la alte instituţii şi aceste proceduri împing la 24 sau 45 de ore uneori”, a declarat polițistul sătmărean Cosmin Andreica.

În încercarea de a aduce procedurile la nevoile zilelor noastre, Ministerul de Interne lucrează la un proiect legislativ care să le ofere poliţiştilor posibilitatea de a localiza persoanele dispărute prin GPS-ul de pe telefon. O altă schimbare ar fi acţionarea în primele ore de la apelul la 112, nu în 48 de ore, aşa cum prevăd procedurile în prezent.

,,Au fost situaţii în care cele 48 de ore au fost cruciale. Dacă se intervenea în primele ore, probabil deznodământul ar fi fost altul. Este deosebit de important să să facă echipe de căutare, iar acţiunea să înceapă de îndată. În cele 48 de ore, minorul poate să fie rănit, transporat sau rapid şi dus în afara ţării”, a mai spus președintele sindicatului Europol.

Proiectul legislativ urmează să fie pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Interne în următoarele zile.

Sursa – știrileprotv.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.