Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Elevă din Satu Mare, printre cei mai buni din țară la geografie

O elevă din Satu Mare a obținut 97,30 de puncte din 100 la Olimpiada Națională de Geografie, clasându-se în rândul celor mai buni din țară.

Daria Maria Ştefănescu de la Colegiul Naţional Ioan Slavici a participat la Olimpiada Națională de Geografie ce s-a desfășurat la Brăila, săptămâna trecută, de marți până duminică. Daria a obținut cel mai mare punctaj la clasa a X-a, 97,30 de puncte, urmată fiind de o elevă din Slatina ce a obținut 95,87 de puncte.

Este pentru prima dată când la Olimpiada Națională de Geografie există punctaje atât de mari, potrivit inspectorului de Geografie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, profesorul Florin Pop.

“Au fost punctaje foarte mari. Mulţi elevi au făcut 100 de puncte sau peste 90 de puncte. Asta înseamnă că sunt bine pregătiţi. S-a obţinut o medie foarte mare la Olimpiadă, pot să spun, în premieră, peste 84 de puncte”, a spus profesorul Florin Pop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.