Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

VIDEO. Trenul Satu Mare – București a întârziat șase ore, după ce o locomotivă a luat foc

Un scurt-circuit la compresor (motor electric) a fost cauza izbucnirii unui incendiu ce s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, la ieşirea din Valea Lungă spre Blaj, la o locomotivă ce tracta 39 de vagoane încărcate cu uree, scrie hotnews.ro. Trenul Satu Mare – București a avut o întârziere de șase ore, iar altul a întârziat aproape cinci ore.

Locomotiva unui tren de marfă care transporta, în 39 de vagoane, uree, a fost cuprinsă, marţi noaptea, de flăcări. Imediat, locomotiva a a fost desprinsă de restul garniturii, personalul s-a autoevacuat, iar circulaţia pe linia respectivă a fost oprită. Incendiul a fost lichidat după circa cinci ore. Circulaţia feroviară a fost blocată în acest interval, deoarece era linia principală – magistrala 300. Curentul a fost oprit între orele 1.00 şi 6.00, când s-a reluat traficul feroviar, au transmis reprezentanţii ISU Alba.

Două trenuri de pasageri de lung parcurs au acumulat întârzieri uriașe din cauza incidentului. Astfel, trenul IR 1742 Satu Mare – București a acumulat șase ore întârziere și drumul său a durat 21 de ore, în loc de 15 ore. Perechea sa, IR 1741, a acumulat cinci ore întârziere.

Foto/video: Ziarul Unirea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.