Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

ATENȚIE. Cod portocaliu în județul Satu Mare. Meteorologii anunță grindină și vijelii

După temperaturile caniculare urmează vremea rea. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță Cod portocaliu de grindină și vijelii pentru județul Satu Mare.

Avertizarea meteorologilor intră în vigoare în această după-amiază, joi, 27 iunie, la ora 13.00 și este valabilă până în dimineața zilei de 28 iunie, la ora 1.00. Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și cantități de apă însemnate.

La începutul intervalului, în Moldova și Maramureș, apoi și în Transilvania, Crișana, local în Banat și nord-estul Munteniei, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări puternice, cu rafale, în general, de 80…100 km/h, vor fi vijelii, frecvente descărcări electrice și averse torențiale.

Îndeosebi în nord-vestul teritoriului se va semnala grindină de dimensiuni medii și mari, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

 

 

Un comentariu

  1. Coșarul Răspunde

    Cum e cu rachetele anti grindina???!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.