Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

FOTO. Șoferul vinovat de accidentul mortal era beat și avea viteză. Ce spun polițiștii sătmăreni

Potrivit primelor informații date publicității de polițiștii sătmăreni, șoferul vinovat de producerea accidentului rutier mortal, petrecut ieri seară, în afara localității Craidorolț, se afla sub influența băuturilor alcoolice și conducea cu o viteză excesivă.

Ce spune Poliția:

Aseară, în jurul orei 22.00, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre faptul că pe D.J. 108L, în afara localității Craidorolț, a avut loc un eveniment rutier. În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 34 de ani, din localitatea Pișcari, conducând un autoturism pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă și a consumului de alcool, a pierdut controlul asupra acestuia, intrând într-un stâlp aflat în afara părții carosabile.

În urma impactului a rezultat decesul unei pasagere, de 58 ani, din localitatea Pișcari, rănirea gravă a conducătorului auto și a altei pasagere, de 29 ani, din localitatea Gelu, și rănirea ușoară a unei minore, de 8 ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,73mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

Ce spun pompierii:

Dispeceratul ISU SATU MARE a fost alertat, aseara în jurul orei 22,30, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Craidorolț din județul Satu Mare. În accidentul produs prin coliziunea unui autoturism cu un stâlp electric din beton de pe marginea drumului, au fost implicate patru persoane, o familie: o fetiță de 8 ani, mama, tatăl și o mătușă.

La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, respectiv o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă) și două ambulanțe SAJ de la Satu Mare. Ajuns la locul accidentului, primul echipaj SMURD, simțind miros de combustibil a procedat și la deconectarea bornelor bateriei, pentru preîntîmpinarea producerii unui incendiu.

Pentru o persoană de sex feminin, în varsta de 65 de ani, s-a intervenit cu proceduri specifice de descarcerare, iar după ce a fost extrasă din autoturism a fost predată echipajului medical SMURD- TIM, care a început manevrele de resuscitare, însă din nefericire aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

A doua victimă, tot de sex feminin (mama), care în urma impactului a fost proiectată în afara autoturismului, a fost găsită în stare gravă. Acesteia i s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, de către un echipaj SAJ și a fost transportată la UPU Satu Mare.

Celorlalte două victime, șoferul (tatăl) și fetița, care au fost găsite cu diferite contuzii și traumatisme, li s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate tot la UPU Satu Mare.

 

Un comentariu

  1. satmarean Răspunde

    le faci drum la prosti si ei dau in stalp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.