Ultima actualizare: azi, 11:44

Locale

FOTOGALERIE. 130 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Poetul național, comemorat la Satu Mare

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, a Cenaclului Cronograf și Asociației Scriitorilor de Nord Vest, a avut loc, sâmbătă, 15 iunie 2019, comemorarea lui Mihai Eminescu la 130 de la trecerea în eternitate a poetului național.

Evenimentul de comemorare a avut loc la ora 12.00, la bustul lui Mihai Eminescu din fața Colegiului care-i poartă numele. La acest eveniment au fost prezenți scriitori, poeți și oameni de cultură din Satu Mare, printre care îi amintim pe scriitorul Felician Pop și directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Robert Laszlo.

După luările de cuvânt, cei prezenți au depus coroane de flori la bustul amplasat în fața Colegiului Național Mihai Eminescu.

 

2 comentarii

  1. profesor Răspunde

    Dar de ce nu s-a anunțat din timp? atât de puțini participanți!

    • Johny Bravo Răspunde

      Este cald și nu e campanie electorală. Altfel era foarte mare densitatea de politicieni pe acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.