Ultima actualizare: azi, 21:17
Locale

La Securitatea Satu Mare înainte de arest. Povestea impresionantă a unui episcop beatificat de Papa Francisc

Pentru recunoaşterea sacrificiului celor șapte episcopi români beatificați duminică, 2 iunie 2019, de Papa Francisc, Biserica Catolică a analizat o argumentaţie de aproape 2000 de file. Multe dintre acestea au rezumat zecile de dosare întocmite de Securitate. Deşi s-au aflat în temniţe sau în domiciliu forţat vreme de decenii, numai unul a apărut în faţa unei instanţe: episcopul de Maramureş, Alexandru Rusu.

Născut în noiembrie 1884, în familia cu 12 copii a preotului din Şăulia de Câmpie/Mureş, Alexandru Rusu a absolvit Teologia la Blaj şi Budapesta, cu rezultate excepţionale. În 1913, a fost hirotonit preot şi a preluat catedra de dogmatică al Academiei Teologice de la Blaj.

După un foarte scurt episod politic, ca deputat al Partidului Naţional Român din Transilvania, Alexandru Rusu îşi reia îndatoririle bisericeşti, inclusiv ca jurnalist la ziarul „Unirea Poporului” şi revista „Cultura Creştină”.

Alexandru Rusu – sever, dar curajos și demn

În 1931, Alexandru Rusu preia nou înfiinţatul episcopat de Maramureş. Înalt, cu figură de ascet, îşi vizita des parohiile sancţionând cu severitate neglijenţa preoţilor. În ciuda asprimii sale, era iubit pentru că făcea totul cu blândeţe, cu un excepţional simţ al dreptăţii şi politeţe desăvârşită faţă de împricinat. O mărturie în argumentaţia canonizării spune că dacă ajungea la Liturghie, iar preotul locului întârzia, începea singur slujba, iar preotului îi lăsa un bilet în care îl anunţa că nu mai este paroh şi că va primi altă însărcinare. „Păstorul trebuie să îngrijească turma, nu invers”, insista episcopul. Prioritatea sa absolută erau enoriaşii. Pentru ei, le cerea mult preoţilor, dar în primul rând lui însuşi. Când după Dictatul de la Viena din august 1940, trupele maghiare au ocupat şi o parte din Episcopatul său, a refuzat categoric presiunile autorităţilor horthyste pentru eliminarea limbii române din biserici.

Asaltul comunist asupra României. Biserica Greco-Catolică este interzisă în 1948

Traumele provocate de nazişti nu se vindecaseră când România a fost copleşită de armatele sovietice şi de instaurarea regimului comunist. Lideri politici, autori ai Unirii din 1918, cărturari de mare calibru, capii armatei şi ai diplomaţiei, marile familii boiereşti cu tezaurul lor de civilitate, forţă simbolică şi resurse alternative statului captiv, toţi dispăreau din viaţa publică de pe o zi pe alta.

În martie 1946, Alexandru Rusu este ales mitropolit al Bisericii Greco-Catolice, Papa Pius al XII aprobă alegerea, dar guvernul pro-sovietic al lui Petru Groza refuză numirea.

Avea deja la activ această intransigenţă şi rigoare care îl făcea să fie întotdeauna un om de caracter şi care arăta întotdeauna puţină disponibilitate pentru compromis sau la înţelegere. Guvernul Petru Groza nu a putut să accepte un om cu această statură. E adevărat că în baza Concordatului din 1930, numirile de episcopi trebuiau să primească şi acordul autorităţii. Şi de aceea Nunţiul, neputând să îl numească mitropolit pe Alexandru Rusu, l-a numit în continuare administrator apostolic pe tânărul Ioan Suciu”, explică Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București.

Le-a vorbit oamenilor despre pericolul în care se află. Mesajele antisovietice ale episcopului Rusu

După abdicarea forţată a Regelui Mihai, Alexandru Rusu şi-a pregătit preoţii şi enoriaşii pentru ce era mai rău. La 30 ianuarie 1948, le-a vorbit oamenilor direct despre pericolul în care se află: „E greu de spus dinainte ce ne va aduce noul an. Să fim pregătiţi şi pentru eventualitatea ca Biserica, preoţii şi credincioşii să fie supuşi deopotrivă unor încercări şi mizerii necunoscute până acum. Acestea trebuie să ne găsească uniţi şi gata de jertfă, cu o mai mare iubire de Dumnezeu şi de aproapele”.

Episcopul Rusu spune la un moment dat într-o declaraţie că i se impută faptul că „a vătămat numele premierului Groza” şi el explică de ce nu putea fi vorba de o vătămare. Declară cu atâta seninătate că o reacţie critică faţă de un guvern înseamnă să faci un bine ţării. Este un raţionament pe care mulţi nu îl înţeleg nici astăzi, spune Germina Nagâț, cercetător CNSAS.

Episcopul a dat un exemplu. A refuzat să distribuie şi să depună jurământul de credinţă faţă de Republica Populară Română, un stat ateu, subordonat unei puteri străine: Uniunea Sovietică.

Se prescrie o nouă formă de jurământ condiţie pentru recunoaştere şi admiterea şefilor ierarhici ai tuturor cultelor: „Jur de a fi credincios poporului şi de a apăra Republica Populară Română împotriva duşmanilor dinăuntru şi dinafară. Jur că voi respecta şi voi face să se respecte de către subalternii mei legile Republicii Populare Române”. Episcopul refuză să jure, să accepte această fabricaţie.

Reacţia lor este absolut normală şi virulenţa lor cu care ei combat această subordonare faţă de Moscova este legitimă. Nu pentru că ei ar fi fost agenţi ai Vaticanului, aşa cum au fost acuzaţi în mod sistematic, deci li s-a pus în cârcă fidelitatea faţă de Scaunul Papal ca fiind o dovadă a unei trădări de ţară. Lucrurile erau inverse: erau fideli propriei credinţe şi în acelaşi timp imputau autorităţilor comuniste că au subordonat practic România trupelor sovietice. Nu se poate disjunge această linie de apărare spirituală în faţa liniei de apărare civică în faţa situaţiei în care se găsea România în acel moment”, spune Germina Nagâț.

Autorităţilor le era frică de el, de Alexandru Rusu, poate pentru că era mai categoric, să spunem. Nu mai răstit, ci … cum se spune acum, frazele cu subiect şi predicat. Şi din cauza asta au încercat să îi însceneze un proces cu valută, ceva, aşa. Pentru că Vaticanul trimitea ajutoare care să fie împărţite la parohii. Şi un subaltern a mers şi a împărţit. Şi el era foarte speriat. Zice: „Sunt foarte gata să mor pentru Biserică şi pentru Hristos, dar îmi e groază să mă încurce cu acuzaţii de trafic de valută”, explică prof. univ. Francesca Băltăceanu.

Octombrie 1948. Întemnițarea celor 7

În septembrie 1948, Alexandru Rusu a mers la Bucureşti primind asigurări că şicanele vor înceta. Sosit la Cluj la 18 octombrie ca să se sfătuiască cu Iuliu Hossu, află că reşedinţa de la Baia Mare i-a fost confiscată şi devastată. Sunt săptămâni teribile în care Securitatea presa episcopii şi credincioşii greco-catolici să treacă la Ortodoxie. Sechestrat mai multe zile alături de gazda sa, Alexandru Rusu este transportat la Securitatea din Baia Mare, apoi în 29 octombrie, la Securitatea Satu Mare, Oradea şi în cele din urmă la Bucureşti. Aici, în celulele Ministerului de Interne, i-a întâlnit pe ceilalţi episcopi greco-catolici arestaţi. La 1 decembrie 1948, apare şi decretul de desfiinţare a Bisericii Greco-Catolice.

Mai 1949 – ianuarie 1955. În temnița Sighet

Urmează domiciliul forţat la Dragoslavele, apoi la mănăstirea Căldăruşani, iar apoi, până în 1955, închisoarea de exterminare de la Sighet. Patru dintre cei șapte episcopi greco-catolici au pierit acolo. În 1955, autorităţile voiau să-şi cureţe puţin sângele de pe mâini aşa că le-au permis celor trei supravieţuitori – Alexandru Rusu, Ioan Bălan şi Iuliu Hossu – accesul la tratamente medicale în Bucureşti.

Îi regăsim în domicliu forţat la mănăstirea de la Curtea de Argeş, apoi la mănăstirea Ciorogârla. Ei au reluat petiţiile către conducerea Republicii Populare pentru dreptul de existenţă al Bisericii Greco-Catolice, drept garantat teoretic de Constituţie. Securitatea i-a despărţit apoi, astfel că Alexandru Rusu a ajuns singur la mănăstirea Cocoş de lângă Tulcea. Dar la Curtea de Argeş, a avut loc un incident care a fost pretextul pentru cea de-a doua sa întemniţare, cea care i-a pus capăt zilelor.

De ce regimul de stat a gândit aceste domicilii forțate în spații ortodoxe? Probabil ca aveau nevoie de un ierarh care să legitimeze acel moment al revenirii în BOR. Iustinian ar fi spus, după ce le-a cerut să se mai gândească, că nu e cazul să facă şi ei pasul către Biserica Ortodoxă, da, ei se comportă ca niște generali care nu pot renunța la armata lor” – spune profesorul Mihail Săsăujan.

Cel care alungase ploaia își găsește sfârșitul la Gherla și ajunge la groapa comună

În 1956, a existat un moment de „relaxare”, în care s-a crezut că Biserica Greco-Catolică va fi scoasă din starea de clandestinitate, ilegalitate, în care se afla din 1948 prin decret legal. Atunci, la Cluj, în fața Bisericii Universităţii, a avut loc o liturghie în aer liber, cu doi preoți și mult popor, dar care practic, în loc să aibă un rol de încurajare, de alinare a suferinței Bisericii, s-a transformat în a doua perioadă de persecutie și într-un nou val de arestari asupra preoților și episcopilor.

Căutând ţapi ispășitori pentru această acţiune, s-a ajuns și la Alexandru Rusu, care era în detenţie la Mânăstirea Cucoş. După câteva înscenari care i s-au făcut, e din nou arestat, primește mai întâi o condamnare la muncî silnică pe viață, apoi 25 de ani, dar nu mai ajunge să împlinească această condamnare, pentru că îşi ia zborul către Tatăl, în 1963, aflându-se la Penitenciarul Gherla.

„A predicat într-un mod impresionant. Oameni în toată firea, oameni din elita României interbelice, oameni în vârstă, foşti miniştri, oameni de cultură, plângeau ca nişte copii la ultima predică. A murit – există mărturia unui preot care a supravieţuit închisorilor – episcopul era pe o parte, se simţea foarte rău, datorită medicilor închişi acolo ştim exact ce avea, a murit de o boală renală, cauzată de anii de prigoană – era întins pe o parte, s-a întors dintr-odată pe spate, şi-a scos mâinile de sub pătură şi a spus aproape ca şi cum s-au deschis cerurile: „Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte viaţa mea pentru unitatea Bisericii Greco-Catolice!” şi în acea clipă a trecut dincolo” – povestește episcopul Mihai Frățilă.

Nimeni nu ştie unde se află mormântul martirului Alexandru Rusu. Dar în pofida eforturilor Securităţii de a-i şterge chipul din amintirea localnicilor, s-au găsit destui care să îi povestească viaţa. În ziua de Sfântă Mărie, 15 august 1948, episcopul Alexandru Rusu a certat norii. Avea în faţă amarul a 10 mii de creştini de toate confesiunile, veniţi în pelerinaj la Moisei ca să caute ajutor în faţa vremurilor. În numele lui Dumnezeu, omul le-a poruncit norilor să oprească ploaia, iar ploaia s-a oprit.

Sursa: digi24

29 comentarii

  1. Micutul Klein Răspunde

    Bisericile greco-catolice sunt Bisericile răsăritene de rit bizantin (grecesc-constantinopolitan) care s-au format prin unirea unor mitropolii sau episcopii ortodoxe ”în deplină comuniune” cu Biserica Romano-Catolică.Deci…ca sa intelegem !!Odata,prin anii 1700,niste mitropoliti si episcopi ortodocsi au hotarat sa se uneasca cu…biserica romano catolica ,adica cu papa de la Roma,renuntand la religia strabuna romaneasca,ortodoxia !!De ce?! A fost un compromis?Daca religia crestina a romanilor pana in 1700 a fost ortodoxa,de ce aveau romanii nevoie de catolicism?Iar romanul de rand,ortodoxul,trebuie sa accepte faptul implinit,adica ceea ce hotarau mitropolitii si episcopii,pentru ca omul de rand nici nu conta,nici macar nu era intrebat !!Unii dintre episcopi isi justifica actiunea prin faptul ca astfel au salvat romanismul ! Fals !! Daca pana in 1700 romanii au fost romani,nu cred ca aveau nevoie de salvatori ai limbii romane ,iar tavalugul istoriei a demonstrat ca unirea n-a stat la cheremul lor,ci a evenimentelor care au precedat perioadei marii uniri,prin destramarea imperiului habsburgic !Au fost la Unire?Dar cine era sa fie daca nu ei,pentru ca ortodocsi nu mai existau!?Chiar nu le-am inteles atitudinea,pentru ca indiferent de confesiune,atat biserica ortodocsa cat si cea greco catolica,sunt biserici crestine ,intru Iisus Hristos iar stramosii lor au fost,clar,ortodocsi !!Iar daca ei asa au crezut ca trebuie sa faca,Dumnezeu sa le dea iertare si odihna vesnica !

  2. a Răspunde

    Comentariul de mai sus este ori a unui popa ortodox – care tanjeste dupa un mertzan – ori a unui analfabet functional.
    Mai mult este si rau intentionat.
    Ii recomand omului, daca are putere, intelegere si cap sa rasfoiasca Istoria Transilvaniei a lui I.A. Popp si apoi mai discutam. Sau niste mici compedii..

  3. Micutul Klein #estiPROST Răspunde

    Vai de noi…imi plac compatriotii idioti…sunteti niste fiinte vesnic suparati-nicioadat intelesi…orba spune “Mare-i grădina lui Dumnezeu…”. Scrii de niste fragmente din istorie, de parca pana acolo nu exista timp/spatiu.
    Mai boule, nu te jeneaza ca toata “ortodoxia” cunoscuta de tine s-a creat in cca 1000?!
    Citeste putin despre Marea Schisma…Oricum, homo ortodoxus est-europanis, nu va intelege niciodata, ca un singur Dumnezeu exista si ca e chiar egal ca esti ortodox – romano-greco catolic si/sau lutheran.
    Din tot sufletul iti recomand o rapida cautare(googleit) despre “Pentarchy”, sa intelegi legatura intre toate Bisericile cunoscute azi..(roma/contantinopol/alexandria/antiohia/ierusalim).
    Defapt, daca ai scoate rautatea si politica din acele secole, azi probabil am avea o singura Biserica.
    Sper ca nu vei plange daca aflii, ca defapt si popa noastra ortodoxa vorbeste despre acelasi lucru ca si nouformatilor sau catolicilor… Daca te-ai iluminat, poti sa-mi lasi un “Multumesc”
    Te pup

  4. Micutul Klein Răspunde

    Dupa atitudinea ”binevoitorilor” comentatori,cei care-mi ”raspund” la comentariu,tind sa cred ca asa au stat lucrurile si atunci in 1700,atunci cu ”unirea benevola” cu Roma !!Adica violent,cu invective,cu amenintari si insulte(analfabet,mai boule etc.??!!) !!Eu am expus un punct de vedere,am pus niste intrebari,fara sa jignesc,fara sa insult si fara sa atac pe cineva !Si nu sunt ”popa ortodox”,sunt un simplu crestin !

  5. a Răspunde

    Daca erai un adevarat crestin .. nu aruncai cu noroi, nu puneai in umbra, credinta altui crestin, care a ” si crapat” de bine ce i-a mers. Si a murit pt ca a avut credinta in Dumnezeu. Si mai mult, nu i s -a taiat capul, ci a fost omorat prin chinuri.

  6. a Răspunde

    Si noroi si tupeist. Prin ce ai publicat ai incercat sa minimizezi rolul acestor oameni in istorie. Ii faci tradatori, pe inaintasii acestei biserici. Faci un joc murdar “popa”. Incerci sa te eschivezi. Fara caracter. Hai pune mana pe ceva carti, nu fituici de presa. Ti-am recomandat una mai sus. Nu am sa iti imprumut cartea, ca nu am incredere in tine, ca o restitui. La biblioteca nu cred cai abonament, iar tu sa dai 200 de lei e cam mult.
    Bagi fituici, conduse de Cristoiu. Banii din cutia milei, ajung in mertzan, nu in carti.
    Auzi “popă” cati preoti ortodocsi s-au jertfit in fata maghiarilor pe aceste meleaguri satmarene (sec. XIX si XX)? Ai cifre? Cati au facut scoli cu predare in limba romana?
    Te mai intreb: de cand liturghierul nu este in limba romana si nu in slavona?
    Cand s-a tiparit primul alfabet latin al limbii romane? Cine a protestat impotriva asupririi… Strada Memorandum din Cluj iti spune ceva? In fituica aia a ta, oare scrie de miscare?
    Da de Lucaciu… ai auzit? Ba! Leul de la Sisesti?! Cu an asemenea roman, ca tine, se intoarce in groapa. Cine puii mei a mobilizat populatia romana in 1918-1919. Teoctistul? Mincinosi tupeisti, dornici de merzane!
    .. un betivan… mandru ca e roman.. ardelean… cu suflet latin!

    • Micutul Klein Răspunde

      Leul de la Sisesti ?????Băăă,dar după 200 de ani ??????Cate nedreptati au suferit romanii din ardeal vreme de 200 de ani,desi episcopii lor le-au promis ca le va fi bine dupa ”unirea cu roma”???Adică, după ce te vinzi cu religie cu tot aloră care ti-au promis ca vei fi egal cu ei,doar dupa 200 de ani s-au desteptat urmasii ex-semnatarilor să-si ceara drepturile legitime???Eu despre ce vorbesc aici,bă loază ????!!!! (Memorandumul Transilvaniei a fost o petiție prezentată în 28 mai 1892 de liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei Franz Josef prin care erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare).PS-Băi prostache,cu tine nu mai am ce discuta,că văd ca esti ”batut in cap” !!

  7. a Răspunde

    Oare miscarea a fost doar o fituica? Boule! Arestari nu au fost? Mincinos. Avem mai sus abutelile lipsite de sens ale unui popa mincinos.

  8. Micutul Klein Răspunde

    Singur te acuzi !! Da,au fost arestari si chiar au suferit in puscariile habsburgilor !! Dar de ce?! Pentru ca si-au cerut un drept promis in urma cu 200 de ani ! Un drept pentru ca, printre altele, au renuntat la ortodoxie,adica tocmai pentru ca li s-a promis ca vor tratati la fel ca celelalte popoare din imperiu !S-a intamplat acest lucru?Nu!Au ramas la fel de iobagi,la fel de saraci,bisericile lor erau musai din lemn incat sa nu ”dainuie” in timp,iar dintre putinii romani care au avut norocul sa faca scoala era musai s-o faca in limba germana ori in maghiara !!Mitropolitii si episcopii ortodocsi au fost PACALITI ,cu toate ca ei au fost BINE INTENTIONATI,iar sacrificiul lor de a renunta la ortodoxie in 1700 a fost clar:DEGEABA !!In 200 de ani,din 1700 pana in 1900, omenirea a evoluat,romanii si moldovenii formau o natiune,aveau rege,erau independenti fata de turci ,ce sa mai zic de englezi care deja demult se plimbau cu metroul !!!Iar romanii ardeleni erau tot IOBAGI (CATOLICI,ha,ha!!) ai imperiului habsburgic,bouleeee !!Si nu sunt popa,bai,de ce nu priepi??!! ::)))))))))

    • Y_grec Răspunde

      ești prost grămadă și bubui de prostie , auzi rumânii erau independenți la 1700 , ce cretin , habar n-are de istorie , când o fost plevna cretinule ? Si parcă nici după plevnanu or fost foarte independenți . În schimb tinerii din Ardeal aveau șanse să facă studii serioase la Paris , Budapesta , Viena , Berlin , vezi Slavici , Coșbuc sau chiar Eminovici .

  9. Respect Vasile Lucaciu Răspunde

    Toate comentariile de mai sus sunt adevărate lecții de istorie, mai puțin cele aparținând Micuțului Klein,dar e tânăr și mai poate învăța. Mulțumesc pt recomandările bibliografice.

  10. papa pius Răspunde

    Am vazut niste reportaje pe canalele de stiinta , cum ca biserica catolica a salvat de pedeapsa foarte multi criminali de razboi nazisti , i-au botezat si dupa aia au primit acte noi si disparuti au fost.
    Biserica greco catolica este subordonata papei , cine stie ce secrete au avut cei persecutati ..probabil au contribuit si ei la asa ceva ??? se poate nu ?
    Erau reportaje facute de americani si englezi , NU de rusi

  11. a Răspunde

    Ii recomand popei ortodox sa mai citesca o carte.. Rascoala lui Horea. Autor nu-i dau. Ca nu vreau. Indiciu de nume: seamana cu un fost mare fotbalist satmarean, ca atat il duce mintea, pe popa. Si apoi vede el, cum e cu iobagia.
    Fara suparare, recomand lectura unor carti ce pot fi citate, din punct de vedere stiintific. Ca fituici, on line gasim cate vreti.

  12. a Răspunde

    Preotii greco-catolici nu au fost nazisti si nici nu au colaborat cu acestia. Stiau ce li se va intampla, deoarece in Ucraina procesul incepuse mai repede. Si un lucru foarte important:nu s-au predat ideologiei comuniste, au avut tinuta, morala. S-au jertfit pt un crez. Iar asta … pe unii dintre noi ne intareste, chiar daca altii se uita doar in buzunar si la numarul de credinciosi (abonatii la sfintit pt mertzane).
    Subestimarea rolului in istorie a bisericii greco-catolice trebuie pedepsita. Poate chiar si penal. Nu poti arunca cu rahat in cea care a fost: INIMA SI FORTA UNIRII DE LA ALBA IULIA.
    Popei de mai sus ii recomand sa-si imbunatateasca lectura, sa citeasca presa vremii si sa vada marele loby facut in SUA, de acesti preoti.
    Mie imi ajunge polemica, cu un popa, chiar daca nu este, gandeste ca unul. Seara faina.

    • papa pius Răspunde

      reportajul nu zice ca inaltii conducatori ai bisericii catolice au fost nazisti ,ci ca dupa razboi ,au ajutat criminalii nazisti sa scape de pedeapsa , episcopii greco catolici fiind subordonati lor .posibil sa-i fi ajutat, (unii dintre ei ),ceea ce poate sa fi atras antipatia comunistilor

  13. a Răspunde

    Papa pius… ii tolomac rau… habar nu are ca comunistii (intentionata) erau atei si au distrus inclusiv biserica din Rusia.
    Alt mincinos, care abil fiind, denatureaza istoria.

    • Micutul Klein Răspunde

      I.A.Pop,Istoria Transilvaniei—”Românii, jefuiţi şi lăsaţi fără pământuri: Deşi până la începutul secolului al XIV-lea, românii au rezistat în cadrul acestor autonomii şi au fost recunoscuţi la adunări ca naţiune conlocuitoare, odată cu regii angevini, situaţia românilor devine delicată. Fără a avea privilegii, ca celelalte naţiuni precum unguri, saşii sau secuii, acordate de-a lungul timpului, prib bule sau alte acte de regii maghiari, românii practicau nu aveau niciun drept. Aşa i-au găsit regii angevini, aşa i-au tratat. Şi mai ales după ce Papa Inocenţiu al III lea în urma Cruciadei a IV a din 1204 împotriva Bizanţului, a declarat pe ortodocşi ca schimatici, a început deposedarea românilor de pământuri şi bunuri după bunul plac. Mai mult, uciderea sau jefuirea acestor eretici români nu era un păcat, ci, cum se afirma adesea în cruciade, „drumul către rai”. Această metanlitate a dat undă verde spolierii românilor şi marginalizării lor. Mai ales sub Angevini, tendinţele de uniformizare a regatului – atât de eterogen – devin manifeste. Ele vizau nu privilegiile acordate stărilor, ci problemele sociale, economice şi confesionale: reglementarea deţinerii pământului din comitate pe bază de danii regale, calitatea de nobil, asimilarea altora la calitatea de nobil, întărirea credinţei catolice, eliminarea (limitarea) altor confesiuni şi religii etc. Românii, care nu obţinuseră privilegii globale în secolul al XIII-lea, erau refractari tuturor acestor tendinţe. Lor li se răpeau adesea pământuri şi alte bunuri, sub pretext că nu aveau acte de danie şi că, fiind „schismatici”, adică asimilaţi ereticilor trebuiau catolicizaţi sau „daţi spre jaf şi pradă”, adică deposedaţi, fără ca aceasta să mai constituie un păcat”, scria Ioan Aurel Pop. Un bun exemplu este jefuirea şi deposedarea de pământuri la începutul secolului al XIII lea, a românilor din Făgăraş, Medieş, Cârţa dar şi cei din ţinuturile cneazului român Bâlea. Regii unguri doreau stârpirea „răzvrătiţilor” Deposedarea de pământuri şi anihilarea autonomiilor româneşti de forţa centralizatoare a regilor Ungariei de modă apuseană a stârnit revoltă şi opoziţie în cadrul comunităţilor româneşti. Lupte grele s-au dat contra românilor în Făgăraş în 1291, dar mai ales în Maramureş, în perioada 1342-1363. Dacă bunurile unui cneaz sau a unei comunităţi româneşti, dintr-o „ţară” cu autonomie erau răpite şi date de regele Ungariei unor nobili sau „hospites” din naţiunile privilegiate, urma automat o revoltă a populaţiei româneşti şi de multe ori chiar luarea înapoi cu forţa a bunurilor sau pământurilor. În aceste condiţii românii, erau priviţi de regii angevini drept „răufăcători“, „răzvrătiţi“ la care se adăuga mereu apelativul de „schismatic”. Totodată specialiştii arată că situaţia românilor din Transilvania s-a înrăutăţit şi din cauza conflictelor regilor Ungariei cu principatele române extracarpatice. Adică conflictul lui Carol Robert de Anjou cu Basarab I şi mai apoi cel al lui Ludovic I cel Mare cu maramureşenii răzvrătiţi din Cuhea plecaţi în Moldova unde au întemeiat şi un voievodat. La toate acestea se adaugă desele conflicte şi schimbări de situaţie din secolele XIV şi XV. De multe ori românii transilvăneni au fost priviţi ca şi complici şi în orice caz ca parte a aceluiaşi neam ”răzvrătit” şi ”schismatic„ de peste Carpaţi. „În anii 1359 şi 1365-1366, românii din Ţara Românească şi Moldova s-au aflat concomitent în conflict deschis cu Regatul Ungariei, iar Ludovic I a trimis oşti contra lor. Pe acest fond, situaţia românilor din Transilvania s-a înrăutăţit, iar aspiraţia lor de a se constitui şi afirma ca stare a trebuit oprită.”, preciza Ioan Aurel Pop. Mai mult decât atât, problema românească a apărut pentru prima dată în discuţie pentru regii Ungariei. Ludovic I în 1366 a stat jumătate de an în Transilvania tocmai pentru a discuta cu nobilii şi cu naţiunile privilegiate problema românească. Pe de o parte se dorea aducerea la ascultare a principatelor extracarpatice, considerate ”rebele” dar şi rezolvarea problemei românilor din Transilvania care se răzvrăteau la rândul lor şi îşi luau înapoi pământurile contra voinţei coroanei maghiare. În privinţa românilor transilvăneni, Ludovic de Anjou a dat la 1366, un document care oficializa prigoana împotriva celor care nu se supuneau coroanei maghiare. Românii, erau pe lista neagră „Actul a fost dat la cererea „tuturor nobililor ţării noastre transilvane”, care s-au plâns că suferă „nenumărate neajunsuri din pricina semeţei viclenii a feluriţilor răufăcători, mai ales români.” Cu alte cuvinte, starea nobiliară (ca şi regele) se afla în conflict cu românii. Ca urmare, suveranul a dat nobilimii dreptul „de a stârpi şi nimici din pomenita ţară pe răufăcătorii de orice naţiune, în chip precis pe români”, preciza Ioan Aurel Pop în lucrarea amintită. ”Stârpirea” se realiza prin câteva proceduri judiciare, amintite în documentele vremii. Măsurile nu se opresc însă aici. Cnezii, voievozi, jupanii români îşi pierd drepturile de conducere, iar autonomiile lor dizolvate. Ca schismatici şi nerecunoscuţi ca naţiune de regatul ungar, românii pot rămâne fără pământuri, bunuri, ajungând să fie aservicţi pe domeniile nobiliare. Fără acte de donaţie din partea coroanei maghiare( care de altfel lipseau), românii nu mai puteau stăpânii moşii. ”Inexistenţa actului de donaţie îi oprea pe cnezii români de la proprietatea pământului, esenţială pentru statutul de nobil (pentru accederea la o stare), iar neapartenenţa la catolicism le împiedica ascensiunea ca etnie, ca stare în numele poporului lor. Cu alte cuvinte, cnezii români, cu unele excepţii, în situaţia lor de atunci, nu puteau pătrunde nici în starea nobiliară şi nu puteau alcătui nici o stare în numele neamului lor.”, preciza Ioan Aurel Pop în lucrarea mai sus amintită. Totodată Ludovic de Anjou lansează şi prigoana contra preoţilor ortodocşi. Drept dovadă stă actul din 20 iulie 1366 prin care nobilii din Cuvin şi Caraş trebuiau să-i prindă pe toţi preoţii schismatici, adică ortodocşi. În aceste condiţii, mereu răzvrătiţi pentru că rămâneau fără autonomie şi pământuri, din cauza co-etnicilor extracarpatici care refuzau controlul coroanei maghiare dar şi din cauza apartenenţei religioase, românii din Transilvania, deşi majoritari au devenit supuşi indezirabili. Doar trei naţiuni beneficiau de privilegii şi drepturi, maghiarii, secuii şi saşii. Cauzele acestei situaţii au fost calitatea de regat apostolic a Ungariei (obligată să răspândească şi să apere cu forţa credinţa romană), situaţia de supuşi a românilor, mereu nemulţumiţi şi răzvrătiţi, datorită privaţiunilor care-i apăsau, apartenenţa lor la ortodoxie şi transformarea acesteia în marcă a etniei, existenţa a două state româneşti libere la graniţele Transilvaniei, ceea ce era mereu o tentaţie, o atracţie şi un exemplu pentru românii supuşi Ungariei(…)Prin urmare, după 1366, în ciuda premiselor favorabile de până atunci, era clar că românii nu pot să devină o stare şi nu pot să mai participe la adunările de stări ale Transilvaniei. Nici nu vor mai fi pomeniţi în această calitate. Cum s-a văzut, când, la vreme de primejdie, nobilii, saşii şi secuii se strâng iarăşi, la 1437, în „uniune frăţească” (şi de-atunci încoace tot mai des), despre români nici nu mai poate fi vorba. Neavând o elită oficializată a lor, chiar dacă erau numeroşi, ei nu mai erau primejdioşi”, arată Ioan Aurel Pop în ”Istoria Transilvaniei” Deznaţionalizare liderilor În privinţa românilor din Transilvania, istoricii români au mai cosntat un fenomen. Şi anume deznaţionalizare liderilor români. Mai precis cine dorea să-şi păstreze privilegiile şi moşiile trebuia să renunţe la religia ortodoxă şi să adopte obiceiuri feudale vest-europene, şi treptat să deprindă obiceiurile nobilimii maghiare. Cine nu făcea acest lucru, rămânea ortodox, român şi fără pământuri. Fenomenul este semnalat de Constantin C Giurescu, arătând cu o parte a cnezilor, voievozilor sau juzilor români din Transilvania, pentru a-şi păstra privilegiile au hotărât să treacă la catolicism. „Într-adevăr, aceşti nobili se, desnaţionalizează: deprind limba maghiară, intră în legături de rudenie cu nobilii unguri şi, fapt important, intr-o vreme când influenţa bisericii era aşa de puternică, trece la catolicism. Mulţi au făcut-o de nevoie, deoarece regii unguri, Ludovic mai intâi, Sigismund după aceea, dăduseră ordine categorice în privinţa aceasta. Astfel, de pildă, în 1428, Sigismund hotărăşte ca notabilii şi cnejii din comitatele Severinului şi Hunedoarei să nu mai ţină preoţi schimatici, adică ortodocşi, pe moşiile lor şi să-şi boteze copiii in confesiunea catolică.”, scria istoricul român în ”Istoria României”. În acest context s-a format o mică nobilime românească, catolică şi care primise de altfel acte de donaţie de la coroana maghiară şi automat domenii. Această mică nobilime românească servea coroana maghiară în special în apărarea zonelor de graniţă. Probabil cel mai ilustru reprezentant al acestei mici nobilimi româneşti, cu privilegii din partea coroanei maghiare, a fost Iancu de Hunedoara sau Janosz Hunyadi, cum este cunoscută de istoriografia maghiară. Mai mult decât atât, chiar şi în perioada de restrişte, arată istoricii români, o serie de nobili de origine română au format adevărate adunări ale elitelor românilor din Transilvania, pe regiuni, şi au conservat vechile libertăţi”. PS- …si mai da-te-n ma-ta de bou !!!!

      • y Răspunde

        Foarte corectă analiză, păcat de timpul pierdut. Nu vei convinge pe nimeni aici, mai ales pe cei cu sânge ortodox. Ei consideră pe restul eretici. Inclusiv pe Papa. Eu în schimb ajung încă odată la concluzia că ar trebui (de fapt trebuia de mult) ca toți istoricii să se așeze la masă și să treacă la punerea de acord. Este o singură istorie, ne place sau nu ne place. Dacă citești cărți de istorie pe diferite limbi zici că parcă este vorba de lucruri diferite, parcă nu vorbim despre aceleași evenimente. Fiecare repetă partea care-i convine iar ceea ce nu, se uită cu desăvârșire. Nu mă refer numai la diferențele de interpretare dintre români și unguri. Să vezi tu ce scriu ucraineni, de slovaci nici nu mai pomenesc! Nu bate deloc. Și cum la cimitirul de pe valea Uzului iar s-ai ciondănit niște capete înfierbântate ….. Nu e bine deloc. Noi trăim aici, politicienii iar profită.

      • c-block Răspunde

        Corect, dar asta ce legătură are cu preoții greco-catolici? De ce nu intri în detalii că ce au făcut preoții ortodocși pe vremea comunismului?

        • papa pius Răspunde

          pai sunt condusi de la Vatican ,de papa …. deci sut totuna

          • c-block

            În ideea asta s-au spus foarte multe prostii de-a lungul istoriei. Nu generaliza.
            Știi tu răspunsul unei dudui de prin USA când e întrebată despre Europa?
            -“Europa este undeva la est de noi, are capitala Paris și se vorbește în franceză”. Adică să traduc pentru tine, nu vorbi despre ceva ce nu știi.
            Sau altfel, toți ortodocșii sunt adepții lui Putin.
            Logic.
            După tine.

  14. a Răspunde

    Analfabet functional. Secolul este XIV si XV, iar noi vb de XVIII,XIX,XX.
    Bou esti tu! Si mincinos.

    • Micutul Klein Răspunde

      Boule care esti bou !! Pai tocami ca vorbim de sec. XIV si XV, pentru ca asta este cauza la ceea ce s-a intamplat in sec. XVIII,XIX si XX. Si sa-ti spun si de ce au recurs habsburgii la astfel de metode…neortodoxe !!Din cauza Reformelor Protestante,care puneau stapanire pe Europa,calugarii iezuiti s-au implicat în punerea în practica a hotararilor Conciliului Tridentin, care a decis primenirea bisericii catolice dupa socul Reformei. Iezuitii au fost principalii promotori ai Contrareformei, cautand să restabileasca balanta de credinciosi catolici,pentru ca in imperiul habsburgic religia protestanta lua amploare!!Si ce era mai la indemana???Exact,boule,ORTODOCSII !!Iar ortodocsi erau destui in imperiul habsburgic incat sa contrabalanseze deficitul de catolici !!Si nu le-a fost greu,pentru ca promisiunile (neonorate)si santajul fata de clericii ortodocsi a fost usor de pus in practica ! In rest, I.A.POP,spune clar cum au decurs evenimentele !! Ok,am terminat,nu mai am ce discuta cu tine pentru ca ,probabil,vorbesc cu un om grav bolnav !!La cap !!

  15. matroz Răspunde

    Sarut mana,coane Papa-ai reusit sa-i invrajbesti inca odata pe romani!Schimba rugaciunea Tatal nostru-este unica existenta a romanilor -au de toate,le lipsea vizita si schimbarea!

  16. a Răspunde

    Nu ne-a invrajbit nimeni. Popii ortodocsi sau nationalistii ortodocsi idioti, au primit ordin sa acrediteze ideea, ca romanii au fost salvati de iobagie de biserica ortodoxa. Dupa succesul rasunator al Bisericii greco-catolice, in urma cu cateva zile, la Blaj, la astia le este friica … de lipsa .. de mertzane dupa sfintitul caselor.
    Succesul bisericii greco este si mai mare ca institutie. Sa nu uitam ca dupa decesul cardinalului Todea, biserica nu a avut cardinal, iar impresia mea ca era izolata de Vatican.
    Omul da niste date asupra cuceririi Transilvaniei de catre maghiari, amesteca secolele si scoate numai ce doreste el. Scoala Ardeleana … ce se confunda cu greco-catolicismul, a scos romanii din anlfabetism si a pus bazele intelectualitatii romanesti. Iar ala care e mic la minte.. a introdus alfabetul latin si slujbele in limba romana. Sa nu uitam de Suplexuri, de scolile cu predare in limba romana ( erau scoli confesionale, cu taxa, sustinute cu greu de biserica.)
    Nu l-a deranjat nimeni, doar s-a isterizat si a aruncat cu noroi intr-o cauza, de care eu sunt mandru. Se subintelege ca sunt greco, botezat pe ascuns in comunism, mandru ca sunt roman. Sa amestecam 500 de ani, sa facem un ghiveci e prea mult.
    Micu nu este prost, doar parsiv. Cunoaste tema si incearca din rasputeri sa jigneasca, sa atace. Sunt aici prezent, voi demonta, de fiecare data, cu argumente si lucrari, aberatiile omului.

    • Micutul Klein Răspunde

      N-am sustinut niciodată că biserica greco catolică, prin reprezentantii săi,a făcut rău natiunii române din ardeal !!Din contră,am spus intotdeauna că acei oameni s-au sacrificat,sacrificându-si poate chiar si convingerile in speranta că si românul ardelean din impărătie va fi tratat la fel ca celelalte minoritati odată ce se vor uni cu Roma.Totusi,romanilor li s-au dat doua posibilitati,sa ramana ortodocsi,considerati un fel de ciumati ai imperiului,sau sa se uneasca cu Roma,iar asta sa le ofere dreptul de a fi recunoscuti ca minoritate,la fel ca maghiarii,sasii sau secuii !!Avantajul imediat în cazul celei de-a doua variante nu era de trecut cu vederea:preoţii „uniţi“ urmau să beneficieze de toate drepturile confesiunii respective. Mai mult, documentul preciza că aceia dintre clericii ortodocşi care vor accepta unirea cu Biserica Romei vor beneficia de toate privilegiile prelaţilor catolici. Perspectiva dispariţiei persecuţiilor pe care le trăiseră până atunci ortodocşii ardeleni a fost prilej de mari speranţe, în contextul în care majoritatea dintre ei erau convinşi că-şi vor păstra credinţa răsăriteană.Atunci cand episcopilor si mitropolitului li s-a propus aceasta ”convertire” s-a redactat un document numit „Manifest de unire“ redactat în limba română. Documentul avea şase pagini, pe prima dintre acestea semnatarii declarând că se unesc cu „Biserica Romei cea catolicească“ şi că doreau să beneficieze de privilegiile de care se împărtăşeau „mădulările şi popii acestei Biserici sfinte“.În plus, cei 38 de protopopi subliniau că se unesc doar dacă vor fi lăsaţi să păstreze obiceiurile Bisericii Răsăritului (cea Ortodoxă), iar după moartea Mitropolitului Atanasie Anghel succesorul său să fie ales de sobor, urmând a fi întărit de papă şi de împărat, dar hirotonit de „patriarhul de sub biruinţa Înălţiei Sale“ (probabil de către patriarhul sârb de la Carlovitz). Pagina a doua a „Manifestului de unire“, rămasă liberă, a fost ulterior completată de iezuiţi, în limba latină . Practic, aici intervine disputa de veacuri dintre greco-catolici şi ortodocşi. Aceştia din urmă susţin că iezuiţii au tradus numai partea întâi a actului, adica doar jumatate,prin care se accepta unirea, adăugându-se că protopopii primesc întreaga învăţătură romano-catolică, inclusiv cele patru puncte şi anume:papa este capul întregii Biserici;Sfânta Împărtăşanie se poate face şi cu pâine nedospită (azimă);Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul (et Filio);în afară de Paradis şi Infern mai există „un loc curăţitor“ numit Purgatoriu.Disputa de contestare a autenticităţii documentelor unirii religioase a românilor din Transilvania cu Roma a iniţiat-o Nicolae Densuşianu. El a contestat identitatea textului românesc cu cel latin al „Manifestului de unire“ din 7 octombrie 1698. Densuşianu a arătat că textul românesc consemnează numai o alianţă religioasă pentru a obţine „privilegiomuri cu care trăiesc mădularele şi popii acestei Biserici sfinte“ şi nu o unire dogmatică, aşa cum reiese din textul latin al „Manifestului“, considerat a fi fost falsificat de iezuiţi.Ok,dar cireasa de pe tort a venit chiar din partea episcopului Atanasie Anghel care,impreuna cu ”noii”protopopi greco catolici au semnat in iulie 1711 un act la Alba Iulia prin care ABJURAU „unirea cu Roma“. După scurt timp, însă, cel care a pus bazele noii confesiuni creştine revenea asupra celor scrise în actul amintit. MOTIVELE LEPADARII DE UNIRE erau legate de NERESPECTAREA DREPTURILOR făgăduite ortodocşilor ardeleni înainte de 1701 !!!!!!!!!!!! Deci,prietene,cred ca am dreptul sa fiu indignat !!Ok,acum chiar nu mai vreau sa scriu absolut nimic aici,iar celor care se simt jigniti de punctul meu de vedere le cer scuze !!Pace tie,cititorule !!

      • cârcotaş Răspunde

        @Micuţule, scrierile tale lungi şi închegate ,,întâmplător” sunt ca grevele ,,spontane” adică nu ai tu cu nimeni nimic, nu eşti nici popă şi nici habotnic, aşa ti-a ieşit din amintirile şi lecturile adolescenţei. Măi să fie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.