Ultima actualizare: azi, 08:53

Locale

Munca pe caniculă. Angajatorii, obligați să asigure condiții speciale de lucru

Angajatorii trebuie să reducă programul de lucru, să ofere spații ventilate pentru pauză, dar și apă și echipamente corespunzătoare dacă mercurul din termometre trece de 37 de grade sau indicele temperatură umezeală depășește pragul critic, anunță Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare.

,,Potrivit legii, prin temperaturi extreme pozitive se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului, care depăşesc +37*C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. Temperaturile sunt monitorizate şi certificate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi transmise de centrele regionale ale acestuia”, se arată într-un comunicat remis de ITM.

În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:

  1. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:
  2. a) reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
  3. b) asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
  4. c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
  5. d) alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.
  6. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:
  7. a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
  8. b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
  9. c) asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:

– reducerea duratei zilei de lucru;

– întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Încălcarea prevederilor referitoare la prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme se sancţionează cu amendă între 1.500-2.500 lei, mai spun reprezentanții ITM Satu Mare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.