Ultima actualizare: azi, 15:17

Locale

Razii de amploare în județul Satu Mare. Polițiștii au reținut peste 50 de permise de conducere

Nu mai puțin de 54 de permise de conducere au fost reținute de către polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în acest sfârșit de săptămână, 21 – 23 iunie a.c., ca urmare a neregulilor depistate în traficul rutier pe raza județului Satu Mare.

 Astfel, în perioada 21 – 23 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere și pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 370 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 130 000 de lei. De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 54 de conducători auto și au ridicat 8 certificate de înmatriculare.

31 dintre permisele de conducere au fost reținute de polițiști, unor șoferi cu vârste cuprinse între 21 și 77 de ani, care au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze de la 101 km/h până la 149 km/h, atât în interiorul cât și în afara localităților.

Alți 7 conducători auto au fost depistați de polițiști în trafic fiind sub influența băuturilor alcoolice, testarea cu aparatul alcooltest indicând concentrații alcoolice de la 0,04 mg/l la 0,18 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, și polițiștii de ordine publică sătmăreni au desfășurat activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, ocazie cu care au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 23 000 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.