Ultima actualizare: azi, 11:02

Locale

Romeo Nicoară despre cazul tinerei violate la Carei: „Cei vinovați trebuie să răspundă imediat”

Deuptatul PNL, Romeo Nicoară, a reacționat în cazul bolnavei agresate sexual la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Cristiana din municipiul Carei, precizând că asemenea acte de barbarism încalcă demnitatea umană, fiind necesară luarea unei măsuri de urgență în acest caz.

Redăm integral poziția deputatului PNL, Romeo Nicoară:

Situația de la Centrul Christiana din municipiul Carei, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, trebuie lamurită cât mai urgent.

Gravitatea faptelor, dacă ele se confirmă, este de necuprins și trebuie luate măsuri urgente atât pentru protecția persoanelor internate acolo, cât și pentru tragerea la răspundere a celor ce sunt direct responsabili cu administrarea Centrului de recuperare de la Carei.

Asemenea acte de barbarism, semnalate în presa locală, încalcă demnitatea umană și drepturile elementare ale pacientului, precum și orice normă aplicabilă unui management profesionist și civilizat al acestei instituții. Cei vinovați și cei care au permis să aibă loc asemenea fapte trebuie să răspundă imediat.

Reamintim că amănunte şocante au ieşit ieri la iveală cu ocazia anchetei derulate de către reprezentanţii Poliţiei şi ai Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Cristiana din municipiul Carei după ce o beneficiară a ajuns la spital, fiind agresată sexual de către un alt bărbat internat în centrul respectiv, anunță opiniedecarei.com.

Potrivit opiniedecarei.com, tânără în vârstă de 33 de ani, care suferă de handicap mintal, ar fi fost violată în mod repetat în ultimele luni de către cel puţin alţi doi bărbaţi internaţi în acelaşi centru. În urma violurilor repetate, victima a slăbit enorm de mult în ultima perioadă.

În noaptea de duminică spre luni, tânăra ar fi fost supusă unui chin teribil. Potrivit sursei citate, instigat de unul dintre cei care o violau în mod repetat pe tânără, un alt pacient a violat-o pe tânără cu coada unei lopeți!

10 comentarii

  1. matroz Răspunde

    Fantastic,profund,implicat !Cum ne batem noi joc de noi,nu poate s-o faca nimeni!Saracu’ om,era mai bun deputat de Telemorman!

    • Altu Răspunde

      Dacă era un pesedist, ce l-ai mai fi lăudat, că omul se implica,este interesat de bunăstarea poporului, scoate țara din noroaie etc. Așa fiind de la opoziție chiar daca are dreptate facem mișto. O să vă stea PSD în gât când vor termina banii și adio salarii de lux la bugetari și pensii speciale. O să reveniți între muritori, proștii care muncesc să o ducă ” crema” societății bine.

  2. Nimeni Răspunde

    @matroz. Poate “deuptat” PNL de Telemorman.

  3. y Răspunde

    @matroz, te-ar durea capul săptămâni întregi ca să nu spun de alte efecte secundare dacă aș începe să povestesc ce și cum pe acolo. Din păcate cei asistați n-au pe nimeni, sunt ai nimănui. De fapt pe nimeni nu interesează soarta lor, de incluziune socială nici vorbă. N-au săracii nici o șansă să se recupereze sau să-și găsească vreun rost în viață. Sunt niște cifre, rubrici, paragrafe, cheltuieli de buget și nimic altceva. Pe nimeni nu interesează soarta lor. S-a găsit și dășteptul aista de peneleu să se dea rotund și să dea cu părerea. Facem campanii lacrimogene, băgăm niște selfi, tragem o poză cu un pui de puradeu, ne angajăm că vom face și vom drege și atât. Se gată campania și uităm ce am promis. Mare curvă e societatea noastră!
    PS. Gândește-te că aceste cazuri au în spate și niște anchete sociale. Știu de cazuri în care nici nu s-a mers pe teren, hârtile sunt făcute ………….

  4. BRAVO Răspunde

    In sfarsit cineva ia atitudine..se moare in centrele de la aceasta Directie..de frig..de foame..batut..violat..etc si nimeni nu face nimic..directoarea e pe viata numita acolo..nu va lasa-ti domnule deputat pana cei responsabili nu vor fi pedepsiti…succes..ca deh..e o politruca la conducerea directiei..

  5. Nichita Răspunde

    doamne, cita profunzime, cita implicare, cita empatie 🙂 romica sper ca nu te-ai scobit in nas ca de obicei cind ai fost de acord sa se scrie asta in numele tau 🙂

  6. Satmareanul Răspunde

    Romica, inainte de a fi scris acest articol, te-ar interesa cateva date cu privire la directorul acelei institutii? A fost oare la PNL si a cotizat frumos pentru functie?

  7. xxxx Răspunde

    nu e de mirare,nu de mult a murit in Centrul acela un copil agatat in gard si nu sa luat nici o masura ,
    ba mai mult Directorul DGASPC MD nu o intereseaza nimic si nu stiu daca merge la ei odata pe an.
    Mai bn cumpara masini si isi fac case de ele si prea putin merg sa viziteze copii din Centrele de plansament.Rusine sa va fie!
    Speram, sa fie cineva care sa apere acesta situatie ce sa intamplat.

  8. maria Răspunde

    Felicitari domnule deputat. Si pentru asta ati fost ales, sa interveniti atunci cand se impune. Numai sa ramaneti impartial pana la capat, ca stiti cum e la noi, pile-relatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.