Ultima actualizare: ieri, 20:38
Locale

Ziua Universală a IEI, sărbătorită la Negrești-Oaș!

În noaptea “cerurilor deschise”, de Sânziene, IA va fi sărbătorită și la Negrești Oaș, în cadrul unor manifestări care au scop promovarea patrimoniului cultural românesc şi a valorilor tradiţionale ale poporului român. 

Cu acest prilej, sătmărenii sunt invitați duminică, 23 iunie 2019, de la ora 12,30, la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului, pentru a celebra piesa principală a costumului popular românesc și tradițiile de Sânziene, alături de invitații: ansamblurile folclorice ,,Flori de tradiții” din comuna Valcău, județul Sălaj, sub îndrumarea dnei prof. Monica Ember,  împreună cu ansamblul folcloric ,,Sânzienele”, coordonat de Maria Tripon, alături de Asociația de voluntari a Liceului Teoretic Negrești-Oaș, coordonați de Angelica Hoban.

Nu va lipsi expoziția meșteșugărească cu Floare Finta, Floare Hotcă, Anica Mare, Maria Finta, Mirela Bud, Mihaela Deac și Ana Hotcă.

,,Comunitatea oșenească s-a remarcat de-a lungul timpului prin păstrarea și promovarea tradițiilor. Este de datoria noastră să promovăm ia românească autentică, în cazul nostru “cămeșa oșenească” și să încurajăm promovarea ei ca element de identitate națională și locală. Vă așteptăm cu drag să colorăm în stil oșenesc frumusețea acestei zile!”, anunță organizatorii.

Organizatori: Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş prin Muzeul Ţării Oaşului  şi Instituţiile de învăţământ din Negreşti Oaş.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.