Ultima actualizare: azi, 21:31

Locale

Acțiuni ample ale Poliției Locale. Controale la societățile comerciale din Satu Mare

Polițiștii locali au demarat o amplă acțiune de verificare amănunțită a tuturor societăților comerciale, persoane fizice autorizate și întreprinderilor individuale care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Satu Mare, pentru a verifica modul în care agenții economici respectă modul de comercializare a produselor și serviciilor, dar și programul de funcționare sau contractul cu operatorul de salubritate.

Astfel, în urma controalelor efectuate în luna iunie la un număr de 154 societăţi comerciale, au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.100 lei. Tot în cadrul acestor acțiuni au fost verificați 11 agenți economici cu privire la încheierea contractelor cu operatorul de salubrizare a municipiului Satu Mare, fiind aplicate 6 sancțiuni.

Pe lângă activitatea de avizare, poliţiştii locali au verificat existenţa taxei de ocupare a domeniului public la terasele sezoniere, dar şi respectarea orarului la terase şi aspecte referitoare la tulburarea liniştii publice.

Sursa: Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

5 comentarii

  1. Ardelean Răspunde

    In oras se plimba criminali in libertate, plin de krve si pesti pe centru, piata geme de tzighi tzighi si militzia locala verifica daca terasele servesc berea la temperatura optima. Bun management.

    • peda gogu Răspunde

      Am fost de curand la Oradea , cine a mai fost stie ca pe marginea drumului e plin de ,, profesioniste , ce credeti ca facea politia ? Amenda un biciclist !!! in timp ce profesionistele ,erau lasate in pace

  2. apollo Răspunde

    Si FBI si Interpolulul nu fac fata la cate cazuri au de rezolvat si politia locala din Satu Mare nu se implica deloc…

  3. abureala Răspunde

    serios?
    au verificat si barurile de la intersectia Independentei-Ion Vidu?
    sunt cel putin 2 care nu respecta programul de functionare, si nici faptul ca dupa ora 22, muzica de pe terase ar trebui sa inceteze (fiind permis doar in incinta localului).
    cum se face ca e trecut de miezul noptii si inca sunt deschise, desi au program pana la 24?
    sa inteleg ca proprietarii sunt pe mana cu politistii locali din zona?
    deschid inainte de program cu aproape 1 ora si inchid cu 1-2 ore dupa program.au primit vreodata o sanctiune sau ceva?

  4. Ardelean Răspunde

    Probabil. Dat fiind volumul de lucru…militzienii incep cu chestiile facile: un aprozar, o farmacie de cartier, un magazinas de metraje. Nu au chones sa se lege de chestii gen baruri, case de pariuri. Ca acolo pot gasi un client mai patimas, care sa-i fugareasca pe dig, si nu cadreaza cu chipiul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.