Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Impact violent pe B-dul Lucian Blaga, după ce unul dintre șoferi nu a acordat prioritate

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a dat publicității primele concluzii ale accidentului ce a avut loc azi noapte la ieșirea din municipiul Satu Mare și în care au fost implicate două autobuze. Potrivit polițiștilor sătmăreni, evenimentul rutier s-a produs din cauza neacordării de prioritate.

Ce spune Poliția Satu Mare:

La data de 2 iulie a.c., la ora 23.23, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre faptul că pe bulevardul Lucian Blaga, din municipiul Satu Mare, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate două autobuze.

În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 63 de ani, din municipiul Satu Mare, a condus un autobuz în Parcul Industrial Sud din municipiul Satu Mare, iar la intersecția cu bulevardul Lucian Blaga, a pătruns în intersecția cu sens giratoriu și nu a acordat prioritate de trecere unui alt autobuz  condus de un bărbat, de 51 de ani, din oraș Tășnad.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Tânără internată la spital

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU, Constantin Demian, după impactul puternic între două autobuze, nu mai puțin de nouă persoane (7 femei) au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe. Dintre acestea, o singură persoană a rămas internată în spital.

Este vorba despre o tânără în vârstă de 29 de ani, care a rămas internată la Secția de Chirurgie din cadrul Spitalului Județean Satu Mare. Purtătorul de cuvânt al SJU a declarat, pentru Portal SM, faptul că tânăra a suferit un traumatism cranio-cerebral și fractură de mandibulă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.