Ultima actualizare: azi, 16:35

Locale

Nouă persoane rănite, după impactul dintre două autobuze. O tânără a rămas internată în spital

O persoană a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare după accidentul grav ce a avut loc azi noapte la ieșire din municipiu. Două autobuze s-au ciocnit violent, în urma impactului rezultând mai multe victime.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU, Constantin Demian, după impactul puternic între două autobuze, nu mai puțin de nouă persoane (7 femei) au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe. Dintre acestea, o singură persoană a rămas internată în spital.

Este vorba despre o tânără în vârstă de 29 de ani, care a rămas internată la Secția de Chirurgie din cadrul Spitalului Județean Satu Mare. Purtătorul de cuvânt al SJU a declarat, pentru Portal SM, faptul că tânăra a suferit un traumatism cranio-cerebral și fractură de mandibulă.

Reamintim că două autobuze au intrat într-o coliziune puternică, ieri noapte, în jurul orei 23.30, în municipiul Satu Mare. Mai multe persoane au fost rănite în urma impactului. Totul s-a întâmplat la ieșirea din municipiul Satu Mare, acolo unde un autobuz ce venea dinspre Parcul Industrial a lovit violent un alt autobuz ce circula regulamentar pe drumul cu prioritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.