Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Razii pe șoselele din județ. Amenzi pe bandă rulantă și permise suspendate

Peste 120 de sancțiuni contravenționale și 18 permise de conducere au fost ridicate de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, la data de 11 iulie a.c., în cadrul unor acțiuni desfășurate pe raza județului Satu Mare.

Astfel, ieri, 11 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere, ocazie cu care aplicat peste 120 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 50 000 de lei. De asemenea, s-a aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 18 conducători auto și au ridicat 2 certificate de înmatriculare.

Din totalul permiselor de conducere reținute, polițiștii rutieri au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile, în cazul a 6 conducători auto care au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultând concentrații alcoolice între 0,03 mg/l și 0,24 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.