Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

S-a votat. Licitație de peste 250 mil. lei pentru salubrizare. PSD-ul s-a abținut

Primăria municipiului Satu Mare pregătește licitația pentru noul operator de salubrizare. Consilierii locali au votat în această după-amiază, joi, 25 iulie, caietul de sarcini. Proiectul a fost îndelung dezbătut, asta după ce consilierii PSD au intervenit și au propus ca noul operator să semneze un contract pe cinci ani, și nu pe zece așa cum prevedea proiectul.

După propunerea consilierilor PSD, city managerul Maskulik Csaba a declarat că proiectul a fost trimis de o săptămână dar nimeni nu a venit cu propuneri, acuzându-i pe social-democrați de populism. City managerul a mai spus că în cazul unui contract pe cinci ani, investiția nu se va amortiza decât cu triplarea tarifelor.

Dezbaterea nu s-a oprit însă aici. Consilierul PSD, Ciprian Crăciun a declarat că suma finală va fi dublă pentru că vor intra contractele cu persoanele fizice, însă a fost contrat serios de Maskulik. City managerul a intervenit din nou și l-a acuzat pe consilierul social-democrat de populism, spunându-i că vrea să iasă în față fără să citească propunerile Primăriei. După ce discuțiile erau pe cale să se încingă și mai tare, consilierul PNL Romeo Pop și consilierul UDMR Zsok Janos au admis că documentația este făcută profesionist.

Într-un final proiectul a trecut, fiind votat în forma inițială cu 14 voturi pentru și 4 abțineri, acestea din urmă venind din partea consilierilor PSD. Așadar, noul operator de salubrizare din Satu Mare va semna un contract pe zece ani și va prelua atribuțiile Florisalului începând cu ianuarie 2020.

Valoarea viitorului contract de concesionare pe zece ani a serviciului de salubrizare în municipiul Satu Mare este de 263.138.788,6 lei fără TVA. Noul operator, pe cheltuiala proprie, va amenaja pe amplasamentul punctelor de colectare existente, 213 puncte de colectare supraterane închise, pentru a asigura colectarea separată în cinci fracții.

Punctele de colectare supraterane pentru colectarea selectivă a deşeurilor vor fi modulare, vor avea fante de introducere pentru securizare şi posibilitatea ulterioară de dotare cu sistem de identificare a generatorului de deşeuri, închidere electronică, sisteme de supraveghere video şi sursă proprie de energie electrică. Acestea vor fi dotate cu recipienţi standard de 1,1 mc.

Reamintim că în anul 2005, în urma licitaţiei, Primăria municipiului Satu Mare a delegat serviciul de salubrizare, prin încheierea unui contract de concesiune. Din 29.12.2005 serviciul de salubrizare este prestat în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare nr. 462/29.12.2005, încheiat cu SC FLORISAL SA, operator economic licenţiat ANRSC. Prin HCL nr. 209/26.09.2013 s-a aprobat prelungirea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare nr. 462/29.12.2005, pe o perioadă de şase ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.