Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

Fost șef al Jandarmeriei Satu Mare, amendat după ce a sunat fără motiv la 112

Fostul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, Gheorghe Avram, a fost amendat de polițiști cu 500 de lei pentru că ar fi apelat abuziv 112. El a sesizat că s-a pierdut într-o pădure de lângă Satu Mare, însă s-a dovedit că voia doar să testeze viteza de reacție, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că un bărbat a sunat la 112 și a sesizat că s-a pierdut într-o pădure, dar s-a constatat că acest lucru nu era real.

„O persoană a apelat numărul unic de urgență 112, spunând că s-ar fi pierdut într-o pădure de lângă municipiul Satu Mare, iar în urma verificărilor întreprinse s-a constatat că acest fapt nu era real, nu se pierduse de fapt. În acest caz a fost aplicată o amendă de 500 de lei pentru apelare abuzivă a numărului 112”, a spus Gabor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop, a declarat că bărbatul a fost localizat rapid în urma apelului, iar un echipaj al ISU, cu echipament medical de prim ajutor, a pornit în căutarea sa.

„Când l-au găsit, acesta le-a spus că a fost vorba despre un test”, a spus Pop.

Surse judiciare au declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, că persoana amendată de polițiști este fostul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Satu Mare, Gheorghe Avram, care s-a pensionat în iunie 2014. Acesta a comandant al unității respective de jandarmi din mai 2005.

Sursa: Mediafax

 

9 comentarii

  1. erff45 Răspunde

    Incompetent 100%

  2. Ion Răspunde

    Nu este specificat cand a sunat si nici cand si-au dat seama cei de la 112 ca este alarma falsa. Nu de alta dar sa stim cam in cat timp l-au gasit. Asa in caz de patesc ceva, sa stiu o medie a timpului de reactie a autoritatilor din Satu Mare. Ca la Caracal m-am lamurit.

  3. Coiu Răspunde

    SĂ FIM ÎNŢELEȘI DE LA ÎNCEPUT…A FOST UN DOBITOC UȘOR INFLUENŢABIL CÂT A ,,condus” JANDARMERIA SĂTMĂREANĂ. ACUMA…SĂRACUL DE EL FACE PARTE DIN CATEGORIA PENSIONARILOR RĂMAS FĂRĂ JUCĂRII !!!

  4. nae Răspunde

    Daca este real cazul ii doresc sa traiasca mult si bine cu o pensie egala cu amenda aia de cacat care i s-a administrat.

  5. Ardelean Răspunde

    Se mai stie ceva de cercetarea vanzarii fierului din unitate? Sau, or ramas sacrificati ciumpalacii, gen fostu jurist, acum camionagiu prin strainatayi, si el isi vede de testat reactiile autoritayilor, bine mersi? Fix asta se manifesta, in loc sa taca chitit si sa astepte prescrierea faptelor. Nu trece saptamana fara sa se dea in spectacol asta, fostu pompier si aia cu fundatia statuii.

    • mihail Răspunde

      @Ardelean:ai puteatu,oare ,sa-le dai pielea inapoi la toti astia?Succesuri boulene!

  6. Fostu pompier Răspunde

    @ardelean:te invit politicos sa platesti c/valoarea spectacolului la care ai asistat!Daca nu ai numerar ,pielea mea iti sta la dispozitie s-o dai inapoi.Vezi ca aspeapta toti cetatenii care au contribuit la statuia ce- ti stan in gat!

  7. Razvan Răspunde

    Bine a făcut că măcar așa știm dacă pompierii sunt pe fază și nu dorm !mult respect domnului din pădure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.