Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

FOTO. Zeci de TIR-uri blocate în Vama Petea. Șoferii așteaptă miezul nopții

Aglomerație mare în Vama Petea, după ce s-au format cozi de TIR-uri la ieșirea din țară. Autorităţile de frontieră ungare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației până astăzi, la ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 20.08.2019 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.

Restricţiile nu se aplică mijloacelor de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau sunt supuse unui anumit regim de temperatură.

Recomandări:

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.