Ultima actualizare: azi, 10:48

Locale

Satu Mare. Proiect. Polițiștii vor fi găsiți la posturi și după-amiază!

Șeful IPJ Satu Mare, Sorin Stan, a anunțat în ședința ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Satu Mare) că se lucrează la un proiect județean pentru ca polițiștii să poată fi găsiți la posturi și după-amiază.

El a recunoscut că există o oarecare lipsă de personal, dar se așteaptă încadrarea în Poliție a unor noi serii de absolvenți ai Școlii de Poliție.

“Întâmpinăm o dificultate, nu suntem 100% cu schema. Aşteptăm un rând de promoţie în luna septembrie şi al doilea în iulie, şi în funcţie de numărul care ne va fi repartiza, 99% vor fi repartizaţi doar în zone rurale. Ne gândim ca din octombrie să schimbăm programul de muncă în aşa fel încât să putem asigura o prezenţă şi dimineaţa şi după amiaza la posturile de poliţie”, a spus Sorin Stan.

La ședința ATOP au fost invitați primarii, șefii de post și șefii secțiilor de poliție din următoarele localități: Satu Mare, Bârsău, Crucișor, Culciu, Doba, Dorolț, Lazuri, Odoreu, Păulești, Pomi, Valea Vinului și Vetiș.

2 comentarii

  1. dr storm Răspunde

    ok ok, e buna varianta, dar stan de ce nu sta si el la birou pana pe la ora 17? sau sa mai faca niste vizite pe la posturi dupamasa .

  2. Unu Răspunde

    Site-ul asta e portal?sau milițiesm?!ca doar știri de cât de harnică e Miliția asta a satmarului!!jalnici..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.