Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Tineri căutați, prinși la Vama Petea. Au ajuns direct la închisoare

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente doi cetățeni români, căutați de autoritățile din România pentru săvârşirea de infracțiuni la regimul circulație, precum și pentru înșelăciune.

„Azi dimineață, în jurul orei 01.30, s-a prezentat în PTF Petea, jud. Satu Mare, pe sensul de intrare în țară, în vederea efectuării formalităților de frontieră, cetățeanul român F. I., în vârstă de 27 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava.

În urma verificărilor specifice, s-a stabilit faptul că pe numele acestuia a fost emis, de către autoritățile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, bărbatul avea de executat o pedeapsă de un an de închisoare, pentru infracțiuni la regimul circulației.

Tot în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat, în data de 18 august a.c., pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un alt cetățean român, și anume N. A., în vârstă de 24 de ani, domiciliat în județul Galați.

La verificări, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare. Astfel, tânărul avea de ispășit o pedeapsă de 6 luni de închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Persoanele în cauză a fost predate unor echipaje din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.