Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

TRAILER. Primul film despre făuritorii Marii Uniri. Sătmărean, în rol principal

Actorul sătmărean Radu Botar este unul dintre actorii principali ai filmului Cardinalul, ce va fi ecranizat în curând, în România. Subiectul filmului îi tratează pe cei ce au făurit Marea Unire, actorul sătmărean având rolul cardinalului Iuliu Hossu.

Cardinalul: povestea cardinalului Iuliu Hossu și a tovarășilor săi de suferință

„În 1950 întregul lot al conducătorilor Bisericii greco-catolice este arestat și închis în penitenciarul Sighet. Aici, după gratii, se întâlnesc cu cei care au făurit Marea Unire, printre care Iuliu Maniu și Gheorghe Brătianu. Alături de marii politicieni români, personalitățile religioase din Transilvania sunt ultimele “relicve” ale unei societăți considerate apuse.

Noua conducere impusă de sovietici nu admite existența unei biserici paralele celei ortodoxe, mai ales a uneia care are legături cu Vaticanul. Obiectivul torționarilor e simplu: directorul închisorii și politrucul sovietic ajutați de un torționar neobișnuit, cu neputință de învins fac presiuni continue pentru convertirea religioasă a preoților.

In fața lor se ridică un singur om care treptat devine o călăuză pentru ceilalți preoți: episcopul Iuliu Hossu. Aceasta este povestea sa și a tovarășilor săi de suferință”, așa este descris subiectul filmului.

Cine a fost Iuliu Hossu

(n. 30 ianuarie 1885 în Milaşul-Mare, Mureş – d. 28 mai 1970, Bucureşti)

Cardinal greco-catolic „in pectore” (1969); episcop de Cluj-Gherla (din 1930), episcop de Gherla (din 3 martie 1917), vicar şi secretar episcopal la Lugoj, hirotonit preot la 27 martie 1910.

Unul din artizanii Marii Uniri de la 1918, membru al Consiliului Dirigent

Pentru că a refuzat, alături de ceilalți episcopi greco-catolici, semnarea declaraţiei de trecere la ortodoxie, a fost arestat în 29 octombrie 1948 și dus în arestul Ministerului de Interne. Este încarcerat la 31 octombrie 1948 la mănăstirea Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani (27 februarie 1949).

În 24 mai 1950 este transferat, alături de ceilalți episcopi greco-catolici, la Penitenciarul Sighet. Condamnat prin Decizia M.A.I. nr. 64 din 30 ianuarie 1952 la o pedeapsă administrativă de 24 luni, carea avea să fie majorată prin Decizia nr. 684 din 28 decembrie 1953 cu 24 luni.

La 4 ianuarie 1955 a fost transferat de la Sighet, alături de episcopii Ioan Bălan și Alexandru Rusu. Grav bolnav, este internat două zile mai târziu la Sanatoriul Gerota, iar la 2 februarie 1955, mutat la Spitalul „I.C. Frimu” din Bucureşti.

La 7 mai 1955 a fost mutat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeş, iar ulterior, la Mănăstirea Ciorogârla (la 12 iulie 1956). La 17 august 1956 a fost mutat la Mănăstirea Căldăruşani, raionul Snagov. Prin Decizia M.A.I. nr. 6595 din 31 iulie 1964 i se stabileşte D.O. pe timp nelimitat în comuna Căldăruşani.

În aprilie 1968, Consiliul Securităţii Statului a hotărât ridicarea restricţiilor domiciliare, fără să-i permită revenirea la Cluj.

Grav bolnav, a murit la 28 mai 1970 la spitalul Colentina din Bucureşti. la vârsta de 85 ani, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti.

În 28 aprilie 1969 papa Paul al VI-lea îl declară cardinal „in pectore”, decizie care avea însă să fie anunțată public abia în Consistoriul din 5 martie 1973.

În 2003 apar la Editura Viața Creștină din Cluj Memoriile Cardinalului Iuliu Hossu. Credința noastră este viața noastră (ediție îngrijită de părintele Silvestru Augustin Prunduș)

Sursa biografică: Memorialul din Sighet

Cine este Radu Botar

 

Radu Botar s-a născut la data de 14 august 1963, la Câmpia Turzii, și este actor al Teatrului de Nord Satu Mare A studiat actorie la Universitea “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, la Facultatea de Teatru și Televiziune; a studiat regie la American University Bucuresti: Regie teatru, Film TV, și artă dramatică la Școala de artă din Cluj Napoca.

Activități:

– peste 70 de roluri in spectacole de teatru si film;
– Premii nationale si internationale pentru interpretare in colaborare cu 20 de regizori artistici;
– Realizarea unor scenarii de film si emisiuni TV;
– Regizor al catorva spectacole de teatru si cafe-teatru;
– Co-fondator al Societatii de productie de Arta si Spectacole “HANGAR LTD”;
– Coordonator al unor proiecte de imagine in campanii electorale;
– Profesor de arta dramatica la Scoala “Teodor Murasanu” Turda;
– Co-fondator al Societatii Culturale “REI CULTURES FAUTORES” Turda;
– Membru fondator al Asociatiei “TRANSILVANAE ZAMOLXIS” Cluj Napoca
– Director artistic al Companiei Teatrale Independente “ZAMOLXE” Cluj Napoca

Colborări naționale și internaționale:

Teatrul Municipal TURDA; Teatrul Municipal Baia Mare; Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” Tg. Jiu, Teatrul Dramatic “I.D. Sarbu” Petrosani
Teatrul CROIX-ROUSSE Lyon, Franta; SCHAPIRA International Company Olofstrom, Suedia;
Institutul Cultural Roman “Dimitrie Cantemir” Istanbul, Turcia
TVR Bucuresti
Antena 1
Pro TV
Tele7/abc
Radio 21
Radio Cluj
Radio Transilvania

Sursa biografică: Teatrul de Nord Satu Mare

Trailerul oficial al filmului Cardinalul: 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.