Ultima actualizare: azi, 16:15

Locale

Percheziţii la presupuşii criminali din Carei. Bărbat ucis în bătaie în propria locuință

În cursul zilei de ieri, polițiștii au efectuat mai multe percheziții domiciliare pe raza municipiului Carei la presupușii autori ai crimei din Grădina Viilor, titrează Opinie de Carei. Potrivit sursei citate, bărbatul a fost ucis în propria locuință, iar deocamdată criminalii nu sunt arestaţi. Anchetatorii au întocmit un cerc de suspecți și au efectuat respectivele percheziții în vederea strângerii de probe.

Victima, un careian în vârstă de 40 de ani, locuia singur într-o casă din Grădina Viilor. Potrivit Opinie de Carei, mai multe persoane ar fi intrat peste el în casă, în noaptea de marți spre miercuri, aplicându-i numeroase lovituri în urma cărora a decedat. Anchetatorii au exclus varianta jafului. Având în vedere că s-au efectuat mai multe percheziții, reiese că e vorba de mai mulți autori. Continuând investigațiile, polițiștii încearcă să stabilească cu exactitate condițiile în care a fost ucisă victima în propria sa casă, dar și mobilul crimei.

Cadavrul unui bărbat în vârstă de circa 40 de ani a fost găsit ieri dimineaţă în Grădina Viilor din municipiul Care. Întrucât cadavrul prezenta urme de agresiune fizică, poliţiştii au luat în calcul şi varianta unei crime, care s-a şi confirmat în urma investigaţiilor. Întrucât a existat suspiciunea de crimă, cazul a fost preluat de către poliţiştii Serviciului Judiciar din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. În urma verificărilor, s-a confirmat faptul că bărbatul a fost ucis.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.