Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Delegație de afaceri la Satu Mare. Discuții despre zboruri Satu Mare – Germania

Subprefectul Altfatter Tamás şi președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba au primit azi delegația AHK România (Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană) condusă de Sebastian Metz, director general. Întâlnirea a constituit un prilej de promovare a județului Satu Mare ca locație investițională, de discuții privind perspectivele de dezvoltare locală și de abordare a unor teme importante, cum ar fi învățământul dual sau privind dezvoltarea de noi legături, inclusiv de transport aerian cu Germania.

Subprefectul a apreciat volumul mare al investițiilor germane în județul Satu Mare, care creează locuri de muncă stabile precum și colaborarea instituțională cu organizațiile economice ale companiilor germane. În același timp, a prezentat implicarea etnicilor germani în administrația locală sătmăreană, la toate nivelele (consilieri locali, consilieri județeni, primari).

Din delegație au mai făcut parte Swantje Kortemeyer, director al Secției economice și comerciale a Ambasadei Republicii Federale Germania la București, Guenter Maier, jurnalist economic și președintele DRW Satu Mare, Cadar Iuliu, directorul economic al uneia din cele mai mari companii cu capital german din județul Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.