Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Focar de scrapie în județul Satu Mare. Sute de oi vor fi sacrificate!

Un focar de scrapie a fost depistat în județul Satu Mare, la o turmă de 600 de oi din localitatea Homoroade, titrează Agrointel.ro. În urma rezultatelor analizelor venite de la București, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare a confirmat oficial existența scrapiei la turma de ovine.

Directorul DSVSA Satu Mare, Nicolae Dumuța, a declarat pentru Agrointel.ro că în urma confirmării focarului de scrapie s-a luat decizia sacrificării întregului efectiv de ovine.

,,Avem confirmarea că este focar de scrapie la turma de oi de la Homoroade. Suntem în procedură de declarare a bolii. Noi am decis ce o să facem acolo. Dacă totul va decurge normal, vrem să aplicăm măsura drastică de sacrificare a întregului efectiv. Aceasta este cea mai radicală măsură, dar în același timp și cea mai eficientă pentru că nu vrem să blocăm comerțul și exportul de ovine”, a spus Nicolae Dumuța.

Ovinele urmează să fie sacrificate într-un abator autorizat, după care vor fi recoltate probe de la fiecare animal în parte. În urma rezultatelor analizelor, carcasele ovinelor depistate cu scrapie vor fi confiscate, iar cele sănătoase vor intra în consum.

,,Ieri, luni – 16 septembrie, am început procesul de evaluare și cel mai probabil la sfârșitul acestei săptămâni o să avem și o valoare estimată a evaluării realizate de către comisie și apoi vom trece la sacrificarea animalelor. Ovinele vor fi sacrificate într-un abator autorizat și acceptat de către serviciile veterinare, se va efectua examen de laborator pentru fiecare animal în parte, ce este pozitiv se confiscă și ce este negativ intră în consum fără niciun fel de restricție. Aceasta este procedura legală prevăzută în combaterea acestei boli. Diferența se achită din partea bugetului de stat. E o procedură legală și corectă, este cofinanțată această boală, deci se plătește cu participație și de la bugetul Uniunii Europene, deci avem bani, noi suntem pregătiți”, a mai declarat directorul DSVSA Satu Mare, Nicolae Dumuța.

Scrapia este o boală neurodegenerativă contagioasă, specifică ovinelor şi caprinelor de peste 18 luni, cu o evoluţie extrem de lentă. Cunoscută şi sub denumirea de boală tremurătoare a oilor, aceasta afectează sistemul nervos central al caprinelor şi ovinelor şi se manifestă prin necoordonare în mers şi prurit intens.

Sursa: Agrointel.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.