Ultima actualizare: azi, 11:14

Locale

FOTO. Elicopterul SMURD de la Jibou a devenit operațional. Va deservi și județul Satu Mare

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, alături de şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare, col. Nicolae Dima au participat la operaţionalizarea Punctului de operare aeromedical de la sediul Secţiei de Pompieri Jibou, judeţul Sălaj. Acesta este cel de-al nouălea punct aeromedical din România. Elicopterul SMURD va deservi judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi o parte din Bistriţa-Năsăud.

De la nivel naţional, la eveniment au fost prezenţi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, prim-adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Cristian Radu, reprezentanţi ai Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I, iar de la nivel regional prefecţii, respectiv inspectorii şefi ai Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratelor Judeţene de Poliţie şi Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi din regiunea de Nord-Vest.

Printr-un demers comun al Ministerului Afacerilor Interne şi al autorităților administrației publice județene din Sălaj este disponbil serviciul aeromedical care va face intervenția echipelor de specialitate mai rapidă și mai accesibilă pentru victimele aflate în situații de urgență pe întreg teritoriul celor şase  județe din regiunea de Nord-Vest, inclusiv Satu Mare. Așadar, printr-o investiție de aproape 1.650.000 lei au fost executate în incinta Secției de pompieri din Jibou, lucrările aferente hangarului pentru elicopterul SMURD (cu o zonă de parcare de aproape 327 mp), a depozitului pentru medicamente și tehnică medicală dar și a spațiilor de serviciu și a celor pentru odihnă destinate personalului medical și a echipajelor de zbor.

Odată finalizată, infrastructura de deservire a punctului aeromedical a fost predată Ministerului Afacerilor Interne, care a asigurat echipamentul de zbor – elicopterul SMURD, precum și echipajele necesare funcționalizării acestuia – respectiv personalul medical specializat pentru situații de urgență și echipajul de zbor.

11 comentarii

  1. Zi-le d-l Geo Răspunde

    Chiar il va “deservi” ? Pai ?

  2. Mae Răspunde

    Uitativà la raed arafat nu este romàn dar face mult pentru poporul romăn ,în schimb romănii fură doar și tălhăresc țara !!!! Eu las propune ca președinte !!! Domnul strîmb Gheorghe nu are nici o legatură aberația ce o scrieți dormiți în continuare !!!

  3. a* Răspunde

    Dragă @Mae, cei din sistemul sanitar ar avea ce să-ți povestească ce și cum cu R.A. Asta ne-ar mai lipsi președinte!!! Aoleo!!!

    • satmarean Răspunde

      @Mae, sa vezi pompierii din Romania ce parere ,,buna,, au despre arab. Nu cred ca este unul sa nu il injure cand aude numele.

      • a* Răspunde

        E clar atunci! Eu știam numai partea aceea. Dar de ce îl mai ține acolo mai ales de când cu cazul Caracal și nu numai?

  4. Mie Răspunde

    @Mae Încâlcite, dar tu, poate înțelegi !!!!

  5. Anarhitu` de serviciu Răspunde

    Tot ce mai lipsea la Jibou… urla sirenele de ambulanta din minut in minut de parca am fi sub asediu sau in stare de necesitate…. macar de ar circula pe centura orasului si nu prin oras… E probabil si o politica in Romania… de a tine populatia in stare de panica…

    • a* Răspunde

      Ați ajuns capitala regiunii NV! Ca de fiecare dată nimeni din factorii de decizie nu se gândește la efecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.