Ultima actualizare: ieri, 19:32

Locale

FOTO. Mesajul lui Emanuel Oprea, tânărul militar din Tășnad declarat războinicul lunii în Afganistan

Tășnădeanul Oprea Marin-Emanuel, maistrul militar cls. III premiat de americani cu distincția „Warrior of the Month” pentru implicarea sa în misiunea Escadrilei Expediționare de Consiliere Aeriană 442 din Kandahar, Afganistan, a ținut să le transmită un mesaj celor de acasă.

Emanuel Oprea se apropie de finalul misiunii, iar după ce a fost felicitat pentru distincția “Warrior of the Month”, tânărul tășnădean a ținut, la rându-i, să transmită un mesaj familiei, prietenilor și tuturor apropiaților.

,,Cu întârziere doresc să vă mulțumesc pentru aprecierile dumneavoastră aduse mie, în special mamei mele care m-a crescut și susținut mereu oferindu-mi cea mai bună educație, tatălui meu care nu mai este printre noi, dar mi-a insuflat de mic dorința de a-i călca pe urme și anume să devin obligatoriu Maistru Militar de Aviație (multe mulțumiri și colegilor tatălui meu pe care nu i-am uitat), celor trei frați (Vasile, Miticuț și MARIUS) pt ca și-au asumat rolul de părinte când aveam nevoie cel mai mult, rudelor mele de care îmi este foarte dor și vă iubesc, învățătorilor și profesorilor pt formarea mea ca om, prietenilor și colegilor de clasă pt copilăria frumoasă de care am avut parte, colegilor de serviciu și nu în ultimul rând tășnădenilor care reprezintă orașul Tășnad din care fac parte. În încheiere aștept cu nerăbdare revenirea mea acasă și să mă bucur de apa termală care este perfectă pentru recuperarea după misiune deloc ușoară. Vă mulțumesc!”, se arată în mesajul tânărului maistru militar.

Emanuel s-a evidențiat prin contribuția sa in calitate de consilier pe domeniul „Planificare și urmărire ore zbor”, cât și pentru activitățile de asistență și instruire a personalului tehnic afgan pentru aeronavele C-208 Cessna.

,,Camaradul nostru este încadrat la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” și participă la misiunea „Resolute Support” în Baza Militară Kandahar din Afganistan, misiunea Echipei de Consilieri Mentenanță Forțe Aeriene fiind de a consilia personalul tehnic din Forțelor Aeriene Afgane, pentru a deveni o forță sustenabilă și independentă în executarea mentenanței la aeronavele din dotare”, transmit Veteranii Armatei Române.

Fiind la finalul misiunii, Emanuel recunoaște că “este o mare diferență între a executa mentenanță și a-i instrui / sprijini pe ceilalți pentru a fi capabili în a realiza mentenanță eficient și in siguranță”, dar este foarte bucuros deoarece eforturile sale au fost recunoscute de către șeful de echipă si partenerii americani.

Un comentariu

  1. Cris Răspunde

    Succes și felicitări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.