Ultima actualizare: azi, 12:24

Locale

FOTO. Remus Țiplea a lansat albumul foto ,,Dumnezeul meu”. Fotograful a primit o diplomă de recunoștință

Galeria de Artă „dr. Mihai Pop” din Negrești Oaș a găzduit în ieri seară o lansare – eveniment, în prezența unui public numeros: prezentarea albumului foto „Dumnezeul meu”, al cunoscutului fotograf negreștean Remus Țiplea.

Primarul Aurelia Fedorca l-a felicitat pe Remus Țiplea și i-a acordat o diploma de recunoștință, arătând că talentatul negreștean calcă pe numele marelui fotograf Ioniță G Andron.

,,Nu greșesc când spun că în ultimii ani Remus Țiplea a fost unul dintre cei mai vizibili negreșteni. A fost invitat și a expus cu mult succes la evenimente de top din România și din Europa, și amintesc aici doar Londra sau Berlin, iar numele său și fotografiile sale au fost publicate în cele mai prestigioase reviste și ziare din toată lumea. Dar cel mai important este faptul că peste tot pe unde merge, Remus are în fotografiile sale Negreștiul și Țara Oașului. Iar pentru asta îi mulțumim. Îi mulțumim pentru că urcând pe acest val nu ne uită și azi revine cu lucrările sale în orașul natal”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

La eveniment au participat și protopopul Protopopiatului Ortodox Oaș Marcel Malanca și protopopul greco-catolic Iacob Feier, dar și alți preoți care păstoresc bisericile în care Remus Țiplea și-a făcut documentarea pentru albumul care a făcut înconjurul lumii. Evenimentul a coincis și cu aniversarea fotografului negreștean, ocazie cu care toți cei prezenți au ținut să-l felicite pe Remus.

Acesta a fost ultimul eveniment organizat în această vară sub brandul Zestrea Oașului și nu întâmplător, deoarece, prin tot ceea ce a făcut, Remus Țiplea lasă Țării Oașului o zestre prețioasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.