Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

FOTO. Aniversare emoționantă. Sătmăreancă felicitată de primar la împlinirea unui secol de viață

Ceea ce pentru mulți pare doar o poveste desprinsă dintr-un roman, pentru doamna Gergely Margit este realitate. Doamna a descoperit secretul longevității, iar de curând a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a aniversat-o miercuri, 4 septembrie pe doamna Gergely Margit, care l-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze și cuvinte calde de mulțumire.

Doamna Gergely a primit din partea municipalității un buchet de flori, o diplomă de apreciere și un cadou, în semn de respect pentru modul în care a ales să își trăiască viața, ajutându-și semenii și implicându-se în proiectele comunității sătmărene.

Deși viața ei nu a fost mereu una plină de bucurii, doamna Gergely a ales să treacă peste greutăți cu zâmbetul pe buze și fără să țină supărare pe semenii ei. Acesta este și secretul longevității dumneaei, pe care îl împărtășește cu toți nepoții care îi trec pragul casei.  Doamna s-a născut în Bixad, însă trăiește în municipiul Satu Mare de 45 de ani, orașul care i-a oferit cele mai prețioase amintiri.

Primarul municipiului, Kereskényi Gábor, a felicitat-o pentru că a devenit un exemplu pentru tânăra generație, i-a urat multă sănătate și să sărbătorească cât mai multe aniversări alături de cei dragi!

 Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

 

 

 

 

 

6 comentarii

  1. y Răspunde

    Legat de această știre citez din postarea primarului pe feisbuk: “Astözi”.???

  2. Driver Răspunde

    V am mai zis ca nu stie romöneste acest personaj al nostru.

  3. y Răspunde

    Minunat că din prețiosul său timp, ilustrul edil a făcut o pauză pentru a transmite felicitări. La mulți ani cu sănătate!

    • y Răspunde

      Caută-ți alt nick, nu ești haios! Chiar ești nesimțit! Am impresia că nu ai avut cameră separată când ai fost copil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.