Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO/VIDEO. IPJ Satu Mare a lansat ,,10 Pentru Siguranță”. Campanie de informare pentru siguranța copiilor

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Campania “10 PENTRU SIGURANȚĂ”, campanie ce va debuta oficial mâine, sâmbătă, 7 septembrie și care este destinată creșterii gradului de siguranță în rândul copiilor.

Campania de informare iniţiată de Ministerului Afacerilor Interne se va derula până în 20 septembrie, perioadă în care vor fi intensificate acțiunile de informare a elevilor, părinților și cadrelor didactice.

,,Este începutul de an școlar, iar acest subiect reprezintă o prioritate și pentru noi, polițiștii sătmăreni. Începând de mâine, 7 septembrie și până în 20 septembrie, la nivel național, polițiștii sunt angrenați într-o campanie a Ministerului Afacerilor Interne, intitulată 10 Pentru Siguranță. Vom transmite sfaturi preventive părinților și persoanelor interesate de siguranța copiilor, sfaturi care privesc siguranța transportului la școală și de la școală și sfaturi care privesc preocupările elevilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Cochera.

Subcomisarul de Poliție, Felicia Hrihorișan, a declarat că în cadrul acestei campanii polițiștii sătmăreni și-au propus să ajungă în mai multe școli de pe raza județului Satu Mare.

,,Ne-am propus să ajungem în 20 de unități de învățământ din județ în următoarele două săptămâni. Avem colaborări foarte strânse cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, iar majoritatea activităților pe care le vom desfășura în licee au legătură cu tematica antidrog, dar avem și activități de prevenire a traficului de persoane. Ne pasă de siguranța copiilor și trebuie să realizăm că nu doar performanța școlară este importantă ci mai cu seamă ne dor ca cei mici să ajungă în siguranță acasă.”

 

Un comentariu

  1. Badea Gheorghe Răspunde

    Apreciez inițiativa poliției!
    Vă rog să îi informați corect pe copii și despre minimele reguli de circulație pe care ar trebui să le respecte!
    De asemenea, vă rog să-i informați despre când unde și tau voie să circule cu bicicleta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.