Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

FOTO&VIDEO. Monument unic în România, realizat de un sculptor sătmărean

Monument unic în România, realizat de sculptorul sătmărean Radu Ciobanu. Inaugurarea a avut loc vineri, 27 septembrie, în Parcul Unirii din Bacău.

Monumentul Romania Biruitoare este primul ansamblu monumental dedicat țării, în ultimele trei decenii, și aduce cinste tuturor celor care au făcut posibilă Reîntregirea Națională. Creația este unică în ţară, datorită dimensiunii şi concepţiei, și este făcută din granit şi bronz, cu o înălţime de peste şapte metri. Totodată, monumentul este finanţat exclusiv cu fonduri private, prin societatea DEDEMAN, o altă premieră în România pentru asemenea monumente.

Ceremonia a fost deschisă de Felician Pop, scriitor, director adjunct al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Satu Mare. Totodată, artiștii sătmăreni George Negrea și Adrian Feher au avut un moment artistic în cadrul ceremoniei.

Festivitatea a cuprins un ceremonial militar, religios, urmat de un spectacol de excepţie susţinut de Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, avându-l ca solist pe violonistul Ştefan Tarara.

10 comentarii

  1. Profesor Răspunde

    Dacă România e bărbat, atunci da, statuia e bărbat cu rochie.

    • ... Răspunde

      Ăsta și cu Sasu (odihnească-se în pace) numai pe bani publici putea fi artiști. Știu pe cineva cu sculptura aia-deșeu cu limba română în municipiu care nu a primit avizul Direcției de Cultură?? Dar cine suntem noi să judecăm “artistul”! Compoziția asta e grandomană și un pic aiurea. Am impresia că primarul de acolo o fi făcut o schiță iar artistului nu i-a rămas decît să lucreze după “dictare”.

      • ciobanu radu Răspunde

        Finantarea monumentului a fost privata,,,nici un chior de la stat,,

      • ciobanu radu Răspunde

        Finantarea monumentului a fost privata,,,nici un chior de la stat,,Compania privata ,capitalista etc Dedeman a luat legetura cu mine(nu eu cu ei) si dupa mai multe proiecte au hotarat sa finanteze proiectul ,..despre partea artistica fiind o lucrare publica este democratic ca oricine chiar daca nu are curajul sa se semneze poate sa zica tot ce ii trece prin scafarlie despre sculptura.de obicei in cazurile acestea totdeauna probabil ar fi fost unul mai bun dar care ce sa vezi ori nu a fost lasat,ori li sau bagat bete in roate,,el ar fi facut o capodopera dar niste rai nu la-u bagat in seama.
        In incheiere tin sa amintesc ca aproape toate monumentele de for public in istorie au fost pe bani publici…in foarte putine cazuri in tarile capitaliste dezvolate unde sunt si capitalisti fiorosi cu bani enorm de multi au mai finantat cate un muzeu sau cate un monument….in rest finantarile de baza au fost facute de stat….cel care a scris aceste randuri ar trebiui sa stie acest lucru,vine dupa o simpla lectura aistoriei artei
        Cu respect ,sculptor Radu Ciobanu
        ps.Inca o data ,,nu ma refer la partea artistica pe care fiecare are drepul sa o critice si sa dea de pamant cu artistul,,,cel mai important este ca obiectul artistic sa placa celui care da banu

        • Bogu Răspunde

          Multumesc pentru precizari. Arta și cultura în societatea în care trăim se scuipa de către nepricepuți și mai puțin se critică la modul constructiv.

        • ... Răspunde

          Îmi susțin părerea. Și nu înțeleg prezența unei întregi armate de popi, la propriu. Dar de gustibus non discutandum. Bine că nu e la noi în oraș. Nu-mi place deloc. Asta fără supărare.

  2. Teo Răspunde

    Iar elogiem cuplul regal??? Sa inteleg ca doar ei sunt ctitorii marii Uniri?! ….in alta ordine de idei, “ador” soborul de stafilococi aurii, omniprezenti la inaugurari/dezveliri…de la statui si pana la conducte de gaz! ??? cica suntem stat laic…..

    • y Răspunde

      Ai uitat coșurile de gunoi ale lui Coica din Soarelui.? Părerea mea este că până nu se retrag fețele bisericești la o distanță civilizată și de bun simț față de viața politică noi o să ne tot chinuim. Ne trag înapoi. Asta fără supărare. E valabil pentru toți preoții.

      • Bogu Răspunde

        Câtă înțelepciune de cartier. Dacă nu ar fi preoții, tu ai fi foarte bine. E bun ca ai o scuză pentru mediocritatea vieții tale.

        • y Răspunde

          Încearcă să te descotorosești de dogmele băgate în capul tău. O să vezi că vei fi mai mulțumit, fericit și cu viața mai plină. Nu de frica preotului trebuie să faci ceva, orice, ci pentru că așa crezi tu că trebuie. Dar ce explic eu unuia care zilnic citește horoscopul și calendarul ortodox ca să afle ce nu are voie să facă pe ziua aia. Ai fi surprins cum ne judecă preoții pe noi, mai ca politicienii. Și nu este normal pentru sec. XXI. Vezi că astăzi este Sfântul Dionisie Arheopagitul care mi se pare că a clasificat cetele îngerești.
          PS. În 1453 când a câzut Constantinopolul creștin definitiv în mâinile turcilor otomani în oraș toată lumea se ruga la Maica Domnului. Nimeni nu se ocupa de apărarea orașului pentru că se socotea că asta este exclusiv apanajul Maicii Domnului! În schimb s-au adunat toți și după zile bune de rugăciuni s-au apucat de certat într-un sinod. Cearta a pornit de la întrebarea că au ori ba îngerii gen (puță pe românește), adică sunt bărbați sau femei. Atunci asta era cel mai important lucru! Apărarea era ca șu rezolvată! Asta n-o să citești în cărțile tale de istorie și nici popa ortodox n-o să recunoască de jenă. Popii să facă bine și să plătească raxe și impozite ca și noi! Ai rămâne surprins ce afaceri fac. Imediat am avea bani la buget.
          PS. Și ca o urare de bine. Atâta mediocritate îți doresc ție și familiei tale în viață cât am avut eu parte! Crede-mă e de bine pentru tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.