Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

PROGRAM. Sărbătoare la Ardud. Paradă, concursuri și spectacole, cu ocazia Zilei Calului

În acest sfârșit de săptămână, la Ardud, Asociația Ecvestră Perla Neagră, în colaborare cu Primăria Ardud, organizează cea de-a doua ediție a Zilei Calului. Evenimentul va avea loc duminică, 15 septembrie, pe stadionul Cetate Ardud, iar organizatorii îi invită pe sătmăreni în număr cât mai mare pentru a se bucura de momente unice.

Ziua Calului promite o nouă ediție cu momente de-a dreptul spectaculoase, precum parada trăsurilor, demonstrații de cascadorie, concurs de frumusețe cabalină pe rase de cai și parada participanților. Big Dima Band din Cluj Napoca va susține muzical și va îmbrăca frumos atmosfera celui mai frumos eveniment dedicat cailor din România.

,,Pentru că în istoria omenirii calul nu a fost despărțit niciodată de om credem că celebrarea acestui nobil animal reprezintă în primul rând, o datorie morală pentru noi toți, cei care iubim, respectăm și admirăm frumusețea lui. În esență, despre asta este vorba, de a ne aduce aminte, măcar într-o zi de cai, de acești prieteni care au fost alături de oameni, încă din zorii istoriei. Haideți cu toți să aducem un omagiu, calului! Să reîncărcăm întreaga memorie afectivă a lumii, într-o singură zi, ziua calului. Și un binom de neclintit: un om și un cal, transmit organizatorii.”

Programul complet:

 

 

3 comentarii

  1. Titi Conserva Răspunde

    Ardudul iar ”sarbatoreste” !…”Ziua plii calului” !!

  2. Treaba mea Răspunde

    Primarul nostru este interesat mai mult de ziua calului, în schimb ar trebui să te intereseze mai mult când ajungi cu conducta de gaz si pe strada noastră , sau pt asa ceva nu mai sunt fonduri

    • Ina Paţachina Răspunde

      Ba da,sigur sunt fonduri,dar n-ati ”sarit” si voi cu o maslina ,cu o acadea,cu ceva acolo !!(treaba ta)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.