Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Șoferii microbuzelor de transport elevi din Satu Mare, verificați și instruiți de Poliția Rutieră

Înainte de începerea noului an școlar, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au desfășurat o serie de acţiuni prin intermediul cărora și-au propus să îi instruiască pe conducătorii de vehicule destinate transportului de elevi.

,,Conform datelor obținute de la Inspectoratul Școlar Județean, pe drumurile publice de pe raza județului Satu Mare vor circula un număr de 111 microbuze școlare. Având în vedere aceste aspecte, Poliția Rutieră a desfășurat activități specifice de instruire a acestor conducători de autovehicule, fiind instruiți un număr de peste 70 de conducători auto”, a declarat subinspectorul de Poliție Daniel Ilban, din cadrul IPJ Satu Mare – Serviciul Rutier.

Totodată, polițiștii sătmăreni au făcut verificări și în zona unităților de învățământ din Satu Mare.

,,Poliția Rutieră a desfășurat activități specifice în proximitatea unităților de învățământ preuniversitare, ocazie cu care au fost verificată semnalizarea rutieră aferentă, nefiind constatate nereguli”, a mai declarat subinspectorul de Poliție Daniel Ilban.

În perioada următoare, polițiștii rutieri vor desfășura controale în traficul sătmărean pentru respectarea legislației rutiere în vigoare

9 comentarii

  1. altu fără bmw Răspunde

    Să nu facă live pe Facebook în timp ce conduc și să bea numai după ce au pus mașina jos. Eventual să oprească în stațiile stabilite ca copilul omului să ajungă în siguranță acasă. Să respecte măcar aproximativ orarul și să dea cu aspiratorul odată la 100 de ani prin mașină măcar.

  2. Eu Răspunde

    Și la rândul lor, părinții să facă bine să își mai educe copiii,că mulți dintre ei sunt foarte nesimțiți și needucați și nu au pic de respect față de nimeni.

    • Anonim Răspunde

      Alo alo dar părinții trimit copii la școală pt a fi educați părinții făuresc tara pardon suntem în 2019 aduc plus valoare oamenilor de afaceri.

      • c-block Răspunde

        Se cheamă părinții lucrează pe plantația modernă de cauciuc sau de bumbac al stăpânilor.? Mulți n-au timp de educare, mulți n-au timp nici măcar pentru ei.

  3. Eu Răspunde

    Da da, copiii merg la școală pt a învăța nu pt a fi educați, așa că faceți va timp pt ei,că doar de aia ia-ți făcut,nu pt că e un trend.

    • a* Răspunde

      Ai copii? Și sunt curios dacă nu e secret de stat câți ani au? Copii din ziua de azi nu sunt cum am fost noi.

    • Anonim Răspunde

      Probleme mari semănați cu dincă Caracal .
      d d d D D D d d d

    • y Răspunde

      Copii de mult nu mai merge la școală să învețe sau să fie educați. Asta dacă nu ai observat. Copii în accepțiunea profilor sunt niște recipiente Berzelius sau Erlenmeyer goale care trebuie umplute împotriva voinței lor. Nu toți profesorii văd acel om în devenire de după ambalaj.

  4. Garuboz Răspunde

    Da de zicala aia veche cu cei sapte ani de acasa ce ziceti (acuma numa sase)?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.