Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Şoferii Transurban continuă greva! Sătmărenii au aşteptat în staţii!

Şoferii Transurban au continuat greva în această dimineaţă. Ei nu au ieşit pe trasee cu autobuzele, astfel că staţiile au fost pline de oameni care îi aşteptau. Angajaţii sunt nemulţumiţi de nivelul de salarizare. 

Amintim că primarul Gabor Kereskenyi a discutat ieri cu reprezentanții sindicaliștilor, oferindu-le o creștere a salariilor cu 300 de lei.

Sindicaliștii au anunțat că vor da un răspuns a doua zi, la ora 4:00, refuzând să anunțe dacă autubuzele vor circula marți, între ora 5:00 și 7:00. Totodată, sindicaliștii au fost avertizați că greva făcută luni, între orele 5:00-7:00 este ilegală și vor suporta pagubele produse societății.

„Societatea noastră a majorat salariile anual, în limita posibilităților financiare, astfel că salariile de încadrare ale angajaților au crescut începând cu anul 2016 după cum urmează: în 2016 creștere de 200 lei, în 2017 creștere de 300 lei, în 2018 creștere de 400 lei.

Sindicaliștilor li s-a amintit faptul că în ultimii trei ani salariul de încadrare al unui șofer de la Transurban aproape s-a dublat, de la 1308 lei în 2016 la 2560 lei în 2019, la care se adaugă sporuri (45%), orele suplimentare (100%), spor de muncă în week-end (100%) și tichete de masă. Motiv pentru care respectul pentru călători ar trebui să fie pe măsură”, transmite conducerea Transurban Satu Mare.

 

2 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    La veniturile astea daca nu le convine sa lase pe altii care au 2080 + tichete si fara sporuri ca vin ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.