Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Un aer polar vine în România. Satu Mare printre cele mai afectate județe

Meteorologii avertizează că un val de aer polar va intra în România, săptămâna viitoare, informează Observator TV. Temperaturile vor scădea chiar şi cu 20 de grade Celsius.

Aerul va pătrunde dinspre nord-vestul Europei spre zona centrală a continentului, de luni, 30 septembrie, și va ajunge deasupra țării noastre miercuri seara. Vor fi afectate țările din centrul, estul și sud-estul Europei. Răcirea începe de joi, 3 octombrie. În toată această perioadă, ploile îşi vor face apariţia în vest, centru şi nordul ţării, însă vor fi slabe din punct de vedere cantitativ.

Frigul va persista până duminică, cu ușoare ameliorări climatice. Cele mai afectate județe de aerul polar vor fi Satu Mare, Bihor, Maramureș, Bistrița, Suceava, Iași, Cluj, Sălaj, Arad, Timiș, Hunedoara, Brașov, Harghita, Covasna, Neamț, Bacău, Vaslui, Sibiu și Mureș. Sunt așteptate precipitații mixte și ninsori la munte.

Meteorologii afirmă că, odată cu pătrunderea acestui val de aer polar pe teritoriul țării noastre, temperaturile revin la normalul perioadei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.