Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

DSVSA Satu Mare a luat la puricat cantinele școlare. Inspectorii au aplicat mai multe sancțiuni

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au continuată și în această săptămână acțiunea de verificare a respectării condițiilor și normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în cantinele școlare, în cantinele creșelor, căminelor și grădinițelor, în unitățile de catering care deservesc unități școlare și preșcolare, de pe raza județului Satu Mare.

Cu această ocazie, au fost verificate până la această dată, 43 cantine școlare și preșcolare, 26 chioșcuri și magazine de incintă școlară și 7 unități catering care asigură hrana pentru unitățile de învățământ. Ca urmare a neregulilor constatate în timpul verificărilor, inspectorii de specialitate au aplicat, 8 sancțiuni contravenționale respectiv 8 avertismente.

În perioada 11 – 17 octombrie, inspectorii DSVSA Satu Mare au realizat 95 acțiuni de control. Verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, depozite alimentare, unități de alimentație publică, unități de vânzare cu amănuntul, supermarketuri, piețe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unități ambalare produse de origine non animală, depozite, unități de procesare carne și unități procesare lapte.

Sursa: DSVSA Satu Mare

Un comentariu

  1. Om Răspunde

    Felicitari. Laudabila actiunea. Poate continua cu pizzeriile a caror personal nu foloseste manusi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.