Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO/VIDEO. Descoperire DIICOT: Cannabis în apartament și două culturi pe malul râului

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofițerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au efectuat un număr de 9 percheziţii domiciliare pe raza teritorială a municipiului Baia Mare, la locuințele a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 36 de ani, suspectați de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada aprilie – octombrie 2019, inculpații au înființat două culturi outdoor de canabis pe malul râului Lăpuşel, pe care le-au recoltat, materia rezultată fiind uscată, ambalată, iar ulterior comercializată către persoane din anturajul acestora.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilita faptul că, în noaptea de 11/12.10.2019 inculpații au procedat la recoltarea uneia dintre culturile de cannabis, transportând întreaga masă verde rezultată cu un autoturism împrumutat, ulterior depozitând plantele recoltate (inflorescenţe şi frunze) într-un apartament aparţinând unui membru din familia unuia dintre inculpați, care a facilitat activitatea de depozitare punând la dispoziţia acestora cheile imobilului respectiv, în deplină cunoștință de cauză.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 5 kilograme de substanţă vegetală (inflorescenţe şi frunze de cannabis), o instalaţie destinată cultivării plantelor de cannabis indoor, precum și mai multe dispozitive utilizate la mărunţirea substanţei vegetale.

La data de 16.10.2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a celor 4 inculpați, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

 

4 comentarii

  1. pixulescu Răspunde

    X-ulescu, tu ești tată?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.